(Video) Liturghie Arhierească în prima zi din an la Catedrala Mitropolitană din Iași

1 Ianuarie 2019
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Alex Atudori

 

În prima zi a noului an, la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, cu prilejul celor două mari sărbători ale acestei zile: Tăierea imprejur cea după trup a Domnului și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de preoții și diaconii slujitori ai Catedralei Mitropolitane. În predica rostită în cadrul slujbei, Părintele Mitropolit a amintit cele trei sărbători din data de 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare dar și începutul Anului Nou civil.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a citit rugăciuni de mulțumire pentru anul care s-a încheiat precum și de binecuvântare pentru noul an. De asemenea, credincioșii au primit la final binecuvântarea ierarhului.