Un zâmbet cald de ziua Sfinților 40 de Mucenici la Spitalul Providența

Arhiepiscopia Iașilor Martie 12, 2018

Împreună cu voluntarii şi colegii noştri am pornit într-un tur al spitalului pentru a împărţi sfinţişori, voie bună şi zâmbete tuturor pacienţilor internaţi. Am vrut să le spunem oamenilor că suntem alături de ei, că sfinţii lucrează prin oameni şi prin doctori, iar viaţa chiar poate fi frumoasă în ciuda greutăţilor. Zâmbetul lor cald ne-a confirmat că au primit şi înţeles mesajul nostru, încât nu ştim dacă noi am dăruit sau de fapt am primit mai mult.

„A fost o activitate minunată în care pacienţii au arătat bucurie neaşteptată la vederea noastră. Am văzut zâmbetul clar, care poate a lipsit uneori pe chipurile lor” ne spune vădit emoţionată Enachi Iolanda, studentă în anul I la Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe Social Politice, specializarea Asistenţă Socială.

O zi frumoasă, o viaţă împlinită şi sănătate a fost dorinţa noastră pentru ei. Este uimitor să vezi cum o simplă strângere de mână, o îmbrăţişare caldă, şi o urare venită din suflet poate schimba omul, vizibil, chiar pe chipul lui. (Nicoleta Chirvasă – asistent social al Fundației Medicale Providența)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri