Spectacolul „Haide mamă, haide tată!” la Iaşi

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 11, 2017   Autor: Tudorel Rusu

Sala Ateneului din Iaşi a devenit neîncăpătoare pentru publicul numeros prezent, printre care s-au numărat personalităţi de marcă ai societăţii ieşene, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Concertul a fost susţinut de corul de copii din Vorona Mare, corul de copii din clasa a IV-a - Şcoala nr. 7 Botoşani şi corul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” - Botoşani, conduşi de pr. Olivian Sandu.

„Concertul a făcut parte dintr-un şir de evenimente desfăşurate de Pro Vita Iaşi pe parcursul a trei luni - septembrie, octombrie şi noiembrie -, în încercarea de a reuni instituţiile care se ocupă cu problematicile familiei. Evenimentul din această seară a încercat să scoată în evidenţă valoarea familiei, arătând cât de frumos şi de important e să fii mamă, tată sau copil într-o familie”, ne-a declarat pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri