Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Golia

Arhiepiscopia Iașilor Mai 25, 2023   Autor: Mihail Vrăjitoru

Mănăstirea Golia, locaș de cult din Iași numit după marele logofăt Ioan Golia, prim ctitor, și-a sărbătorit astăzi hramul istoric. PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

După citirea pasajelor scripturistice specifice sărbătorii Înălțării Domnului, Preasfinția Sa a adus în atenția credincioșilor prezenți aspecte legate de marea sărbătoare prăznuită astăzi: 

Mesajul Praznicului Înălțării este ca și noi privind la cer precum apostolii, să gătim în noi această bună așteptare precum mărturisim în crez „aștept învierea morților și viața veacului ce va să vină”. Nu este o așteptare pasivă, nu este o așteptare care nu implică lucrarea mea, ca și cum aș zice că „aștept să vină ploaia”, ci așa precum aștept să plec într-o călătorie într-o țară îndepărtată, pregătindu-mă pentru aceasta călătorie, tot astfel acum, această așteptare presupune o pregătire, presupune o înțelegere și o întâlnire între noi și Dumnezeu care nu va avea loc doar în momentul despărțirii sufletului de trup, ci are loc în fiecare zi atunci când îl chemăm pe Domnul în sufletul nostru, atunci când ne spovedim, atunci când ne împărtășim, atunci când la Liturghie primim binecuvântarea Lui prin mâna preotului: „Pace tuturor” și „ să fie milele marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți”.

Scurt istoric

Așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca o fortăreață tipic medievală. Despre vechea biserică, de care este legat numele familiei Golia, nu se știu prea multe date cu privire la arhitectură, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul al XVI-lea. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650-1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură. Biserica actuală reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin, construcție realizată într-un moment de realizare a Renașterii târzii în Principatele Române. Mănăstirea reprezintă un important centru cultural, adăpostind Centrul Cultural Misionar Doxologia al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și o atracție turistică din Iași.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri