Sfințire de altar de vară și de casă socială în Parohia Buznea

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 10, 2017   Autor: Tudorel Rusu

Sâmbăta trecută a fost zi de sărbătoare pentru Parohia „Înălțarea Domnului” -Buznea, comuna Ion Neculce, județul Iași, Protopopiatul Pașcani. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în sobor numeros de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire, prin ungere cu mir sfințit și agheasmă, a noului altar de vară și a noii case sociale.

„În vremurile în care trăim, Biserica este chemată, în primul rând, să-și îndeplinească lucrarea sa fundamentală, anume lucrarea liturgică, sfințitoare, propovăduitoare, a cuvântului lui Dumnezeu, în Biserică și în afara ei. Dar fiind timpuri de libertate totuși, cu toate greutățile și constrângerile, parohia este chemată să îndeplinească și alte lucrări cu care ea a fost obișnuită de-a lungul veacurilor, dar care în vremurile de după război au fost întrerupte sau diminuate. Mă refer aici la casele și așezămintele sociale, în care enoriașii, la diferite prilejuri, să se întâlnească, să primească ajutor, un sfat și o vorbă bună, întregindu-se astfel lucrarea preotului”, a spus IPS Mitropolit Teofan în cuvântul de învățătură.

Din soborul slujitor a făcut parte și părintele Pavel Postolachi,  protoiereul Protopopiatului Pașcani, care a apreciat la finalul slujbei activitatea misionară și administrativă a Parohiei Buznea.

Ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a casei sociale, părintele Nicolae Păvăluc a primit o distincție de vrednicie. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult şi au ajutat la zidirea noului altar și a casei sociale, acestea primind distincţii şi diplome de vrednicie.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri