Sfântul Mare Mucenic Serghie, cinstit în Parohia Rădeni

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 10, 2017

Manifestările au debutat vineri seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la care au participat 17 preoţi arondaţi Cercului pastoral „Sfântul Pantelimon”, dar şi invitaţi ai părintelui paroh Andrei George Stan, dintre care amintim pe arhim. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, pr. Neculai Axentioi, protopop de Târgu Neamţ, pr. Chesarie Niculiţă, egumenul Schitului Urecheni, pr. Vasile Lupaşcu, preot pensionar şi fost paroh al Parohiei Rădeni. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Hariton, care a arătat semnificaţia cinstirii sfinţilor, dar şi cât de important este să nu ne îndepărtăm de adevărata credinţă, ci să-L mărturisim pe Mântuitorul Hristos, precum Sfinţii Serghie şi Vah.

A doua zi, un sobor de şapte preoţi a oficiat slujba Sfintei Liturghii în cinstea ocrotitorului bisericii, unde au fost pomeniţi ctitorii bisericii. Principalul ctitor al bisericii parohiale din Rădeni, care a fost sfinţită în 1922, este colonelul Sergiu Candiano, în amintirea lui fiind adăugat ca ocrotitor, alături de Sfântul M. Mucenic Gheorghe, şi Sfântul M. Mucenic Serghie. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. dr. Mihai Zvorişte. La final, părintele paroh Andrei George Stan a mulţumit enoriaşilor pentru susţinerea acestui hram şi pentru dragostea cu care cei prezenţi au răspuns invitaţiei.

Parohia Rădeni dezvoltă numeroase proiecte pastoral-misionare, dintre care amintim „Tabăra din pridvorul satului”, cateheze, dar şi un grup vocal sub îndrumarea doamnei preotese. În prezent, parohia construieşte un centru social-pastoral. Toate aceste iniţiative sunt puse în practică de la 1 februarie 2017 de noul paroh Andrei George Stan, alături de Consiliul parohial şi sprijinit de oameni cu dragoste de biserică. Comunitatea parohială din Rădeni se află într-un amplu proces de reînviere şi reînnoire a vieţii duhovniceşti. (Preot Constantin Cristian Andron)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri