Sfântul Ierarh Pahomie va fi serbat la Schitul Pocrov

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 12, 2018   Autor: Constantin Ciofu

Programul liturgic va începe astăzi, 13 aprilie, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii şi va continua a doua zi cu Acatistul (ora 9:00), urmat de Sfânta Liturghie (ora 9:30). „Îi aşteptăm la hramul schitului pe toţi cei ce îi iubesc pe sfinţii lui Dumnezeu şi pe cei ce sunt apropiaţi sufleteşte de «Poiana raiului» de la Pocrov. Dumnezeu a rânduit ca în această săptămână să avem parte de o vreme plină de lumină. Nădăjduim ca sărbătoarea Sfântului Ierarh Pahomie să aducă mai multă căldură şi lumină în inima noastră. Să ne ajute Dumnezeu să ne hrănim sufleteşte din cinstirea Sfântului Ierarh Pahomie şi din bucuria pascală pe care o purtăm în sufletele noastre. Am aşteptat foarte mult sărbătoarea Învierii, astfel că nădăjduim să o purtăm de-a lungul anului, ca o binecuvântare a lui Dumnezeu în viaţa noastră“, a spus ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov.

Amintim că Schitul Pocrov se află la patru kilometri de Mănăstirea Neamţ, într-o poiană cu păduri seculare. Aşezarea monahală adăposteşte fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe: moaştele Sfântului Ierah Pahomie, iubitorul de linişte şi de rugăciune, moaştele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, moaştele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, ale Sfântului Cuvios Antipa Românul şi ale Sfintei Cuvioase Matrona de la Moscova.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri