Cu acest prilej, soborul părinților așezării monahale a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au rugat pentru odihna celui ce a păstorit Schitul Pocrov. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi protosinghelul Irineu Bălan de la Mănăstirea Basaraba, care a vieţuit la Schitul Pocrov între 1980 şi 1990, timp în care părintele Ghervasie a facut cele mai mari eforturi de a reabilita aşezământul monahal și de a închega o obşte de călugări. După cum ne-a relatat protosinghelul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov, tot în perioada menţionată anterior, în obştea aşezării monahale au mai viețuit arhimandritul Dosoftei Scheul de la Catedrala Mitropolitană din Iași și protosinghelul Simeon Foca, starețul Mănăstirii Brădicești din judeţul Iaşi.
Egumen al Schitului Pocrov din 1978
Părintele Ghervasie Gheorghe s-a născut pe 8 mai 1928 în localitatea Fundoaia, comuna Preotești, judeţul Suceava, în sânul unei familii numeroase. Prima imagine de slujitor al Sfântului Altar pe care a avut-o întipărită în suflet pentru toată viața a fost a preotului paroh. Însă calea spre mănăstire i-a fost marcată de primul călugăr care a călcat pragul casei părintești, arhimandritul Gherontie Gheorghe, fratele tatălui său. La 17 ani, tânărul Gheorghe a intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Horaița, unde era stareț unchiul său, după care, în anul 1953 este tuns în monahism cu numele de Ghervasie și hirotonit diacon. Cel mai greu moment de încercare pentru tânărul ierodiacon Ghervasie a fost anul 1959, cand, în urma decretului 410, a trebuit să părăsească mănăstirea. Harnic și priceput, nu s-a descurajat, ci s-a angajat ca muncitor pe șantierele care s-au desfășurat în acea perioadă la mănăstirile Agapia și Neamț. Cu această ocazie, arhimandritul Dionisie Velea, stareţul Mănăstirii Neamţ, a remarcat priceprea tânărului monah, care se străduia sa fie cât mai aproape de mănăstire. Astfel, i-a propus Mitropolitului Iustin Moisescu să fie încadrat în obștea Mănăstirii Neamț cu toate drepturile monahale și liturgice, primind ascultarea de a întreține instalațiile electrice și de apă. În anul 1978, este numit egumen al Schitului Pocrov de către Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
„A petrecut ultima parte a vieții mai mult în biserică”
Pe 16 august 1979 a fost hirotonit ieromonah. Deși aflat la vârsta de 51 de ani, începe o lucrare grea și ostenitoare, în plin regim comunist, ce a constat în refacerea și înnoirea schitului. Astfel, reușeşte să picteze biserica cea mare, închinată Acoprământului Maicii Domnului, și paraclisul de iarnă. Reface împrejmuirea schitului pentru ca animalele sălbatice să nu se mai perinde și ridică două case monahale. Fiind o fire dârză și harnică, reușeşte să adune în jurul lui și o mică obște, mai întâi cu părinți mai bătrâni de la Mănăstirea Neamț, apoi cu tineri care doreau să devină monahi. „Bucurându-se de sfințenia locului dar și de frumusețea pitorească ce înconjoară Schitul Pocrov, părintele Ghervasie a petrecut ultima parte a vieții mai mult în biserică, fiind prezent la toate slujbele. Deseori, credincioșii îl căutau pentru un sfat sau o rugăciune, dar cea mai mare mulțumire a lui era faptul că locașul Maicii Domnului nu era pustiu așa cum l-a găsit când a venit la Pocrov. A fost foarte afectat de încercarea din data de 30 noiembrie 2010, când casa egumenească a ars împreună cu alte dependențe. În data de 22 martie 2013, după o suferință de două luni, părintele Ghevasie a trecut la Domnul cu nădejdea în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca unul care a fost truditor la căsuța ei din Poiana Raiului”, a menţionat protosinghelul Ambrozie Ghinescu.