PS Nichifor Botoșăneanul despre Sfântul Cuvios Alexie: „Rămâne ca o pildă de bărbăție”

Arhiepiscopia Iașilor Martie 18, 2023   Autor: Andreea Ciobotariu

La finalul slujbei de seară, Părintele Episcop-vicar le-a vorbit ieșenilor despre cât de important este să-l avem pe Dumnezeu în viața noastră, dar și despre viața Sfântului Cuvios Alexie, cinstit de Biserica Ortodoxă în data de 17 martie:

Oameni ai lui Dumnezeu suntem chemați să fim noi înșine, toți; oameni care să-L avem pe Dumnezeu apropiat, mai mult decât toată apropierea și atașamentele pe care le avem în viața noastră. Rostul vieții noastre este să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și în viața Sfântului Alexie s-a văzut împlinit acest rost. S-a născut într-o familie cu toată îndestularea acestei lumi, cu bună cinste, cu mulți argați, cu multe slugi, cu multă avere. A fost căsătorit după cum este rânduiala firii și la presiunea părinților, deși mai mult tânjea sufletul lui spre a-și dedica viața cunoașterii lui Dumnezeu. Părăsindu-și casa și soția legiuită a mers în pribegie spre a cunoaște această închinare a fiecărei clipe celui mai înalt gând pe care îl poți avea pe pământ și la scurt timp a revenit în casa părintească, dar nu ca întorcându-se la cele ce i-au lipsit sau cele de care i-a fost dor, ci ca a fi și pentru aceasta o mângâiere și o rugăciune pentru părinții săi, care nu l-au recunoscut. Rămâne Sfântul Alexie ca o pildă de bărbăție, ca o pildă de lucrare a lui Dumnezeu în inima celui care își pune nădejdea în El.

Totodată, ierarhul a hirotesit un preot întru duhovnic.

Vă invităm să accesați și: (Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Viața Sfântului Alexie să ne fie pildă de urmat”

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri