Proiectul educaţional „Lumea satului românesc oglindită în tradiţiile populare”, la Şcoala din Podu Iloaiei

Arhiepiscopia Iașilor Martie 12, 2019

În această lună, preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Podu Iloaiei şi elevii claselor a III-a A, a V-a C şi a VIII-a D, sub coordonarea doamnelor director Zmău Ionela şi Condrea Gabriela, îndrumaţi de cadrele didactice Sârbu Liliana, Voion Maria, Drăgoi Tudoriţa şi Orzetic Parmena, au confecţionat mărtişoare şi felicitări din diferite materiale pe care le-au expus în sala de festivităţi a şcolii. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate, Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare al şcolii şi Comitetul de părinţi, respectând calendarul activităţilor din Programul judeţean „Şcoala pentru valori autentice”.

Prima etapă a acestui demers educaţional a constat în mai multe activităţi: „Împletim cu dibăcie şnur roşu-alb şi drag” (atelier de creaţie), „Mărţişoare, mărţişoare, dăruim la fiecare!” (expoziţie de mărţişoare) şi „De la lume adunate” (selecţie de texte populare şi din poveştile lui Creangă). Toate acestea au culminat cu o Şezătoare literară ce a avut ca temă „Ion Creangă - un mărţişor pentru posteritate”. În cadrul acesteia, elevii au vizionat filme documentare despre satul românesc de altădată, despre marele povestitor şi despre legenda mărţişorului, apoi au interpretat jocuri de rol din „Amintiri din copilărie”, au spus ghicitori, snoave, zicători, au cântat cântece populare, totul îmbinându-se armonios într-o atmosferă tihnită. Decorul şezătorii a fost realizat de către cadre didactice şi elevi cu obiecte colecţionate din parohie, dar mai ales confecţionate de către copii şi a fost completat de o expoziţie de carte a marelui clasic, asigurată de doamna Prostire Mariana, bibliotecar al şcolii.

Câştigul acestui proiect este unul important din punct de vedere sufletesc, deoarece numai educându-i de mici pe copiii noştri să îndrăgească limba pe care o vorbesc, obiceiurile şi tradiţiile ţării şi credinţei în care s-au născut, ne putem asigura că tezaurul cultural naţional românesc va avea continuitate prin generaţiile următoare. (Prof. Tudorița Drăgoi)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri