Proiectul „Aproape de aproapele“ în parohiile Chişcăreni şi Sat Nou

Arhiepiscopia Iașilor Martie 13, 2018

Ţinând cont de faptul că ziua 8 martie a trecut de curând, s-a luat act de acest eveniment şi s-a hotărât împreună cu alţi vrednici credincioşi să se organizeze o sărbătoare frumoasă dedicată mamei creştine. Astfel, duminică, după oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, s-a desfăşurat un concert dedicat doamnelor şi mamelor. Bucuria a fost desăvârşită, după eveniment fiecare doamnă a primit din partea părintelui o floare şi o ciocolată.

De aceleaşi cadouri s-au împărtăşit atât doamnele şi personalul medical de la Azilul Săveni, cât şi toate doamnele internate la spitalul din oraş. Bucuria a fost nespusă, unele doamne afrimând că e prima şi unica floare primită de ziua femeii şi că nu vor uita niciodată acest eveniment minunat din viaţa lor. În jur de 150 de doamne, dar şi oameni defavorizaţi din zona au primit daruri din partea parohiei

Proiectul bucuriei s-a terminar tot în atmosfera ajutorării aproapelui, fiind ajutaţi cu alimente şi haine câteva persoane fără posibilităţi din oraş. „Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ajutorul acordat şi pentru gândul cel bun de a aduce fericire aproapelui nostru, iar noi ştim bine că bogăţia nu stă în buzunare, ci în suflet, de aceea bogat nu este cel care are multe, ci cel care nu are nevoie de multe“, a adăugat spre final părintele Vasile Florea.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri