Proiecție de film artistic și dezbatere despre darul vieții

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 8, 2019

Nu este un film siropos, dar va trebui să vă pregătiți, pe final, batistele. Deși cu accente dramatice, este un film extrem de tonic, inspirațional, cu un umor sănătos și cu un final care vă va pune pe gânduri multă vreme.

Proiecția va avea loc în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iași luni, 9 decembrie 2019, începând cu ora 18.00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Cele 2 ore și 10 minute de vizionare a filmului vor fi urmate de o dezbatere moderată de Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, la care vor participa Arhim. Cons. Nicodim Petre și Pr. Radu Brânză. Subiectul principal al dialogului cu cei din sală: recunoștința pentru darul vieții.

La finalul întâlnirii, se vor putea face donații în sprijinul persoanelor aflate în dificultate și pentru a sensibiliza opinia publică despre importanța susținerii și protejării vieții umane.

„Ai avut vreodată sentimentul că te afli într-o situație fără ieșire? Că valorezi mai mult mort decât viu? Ți-a trecut vreodată prin cap că era mai bine dacă nu te-ai fi născut? Dacă ai avut măcar o fărâmă din aceste frământări sau altele similare trebuie să vizionezi filmul „Viața e minunată”. Vei primi multe răspunsuri” este mesajul prin care organizatorii îndeamnă pe ieșeni să fie prezenți la acest eveniment.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri