Părintele manualelor școlare de religie, domnul Corneliu Muha, a fost înmormântat la Iași

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 21, 2021   Autor: Flavius Popa

Rudele, apropiații și prietenii domnului Corneliu Muha și-au luat rămas bun de la cel care a contribuit consistent în ultimii 20 de ani la misiunea și slujirea Bisericii de la catedră.

Corneliu Muha, coordonatorul Editurii „Sfântul Mina” din Iași, a trecut la cele veșnice duminică, 18 aprilie, în jurul orei 17.00. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus luni la Biserica „Sfântul Prooroc Daniel” din Iași, iar astăzi, IPS Teofan și PS Nichifor Botoșăneanul au oficiat slujba de înmormântare. Rânduiala înhumării a fost precedată de Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată la orele dimineții de PS Părinte Episcop-vicar.

Domnul Muha a fost un susținător al educației religioase, iar în cadrul editurii sale, de-a lungul vremii, au văzut lumina tiparului manuale de religie, auxiliare și planșe publicate și distribuite în școlile din întreaga țară.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a adresat familiei și celor prezenți un cuvânt de mângâiere: „În timp ce noi ne pregătim de Sfânta Înviere, el a fost cuprins de aceasta, pentru că întreaga lui lucrare a îndreptat-o spre Taina Învierii. A plecat spre Cer, pe care l-a slujit atât de puternic și adânc. Dorul său neastâmpărat a fost acela ca pruncii, copiii României să nu stea departe de Dumnezeu, aceasta i-a fost truda, aceasta i-a fost frământarea, și cu siguranță sunt zeci de mii, sute de mii, poate chiar milioane de copii și tineri, care timp de două decenii au intrat în legătură cu lucrarea și osteneala domnului Corneliu”.

În continuare, Preasfințitul Părinte Nichifor a ținut un scurt cuvânt părintesc: „A fost cu adevărat credincios și știm asta, toți cei care l-am cunoscut, l-am prețuit și l-am iubit. A trăit cu o însuflețire și cu un optimism care a venit din credință. Alerga de multe ori la zeci de mănăstiri, la oameni sfinți și cuvioși, ca să înmulțească rugăciunea, el însuși însă rugându-se cum puțini ne rugăm. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am cunoscut, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am văzut în el această lumină a credinței”.

După cuvântările ținute de cei doi ierarhi, convoiul funerar s-a îndreptat spre cimitirul „Buna Vestire”, unde sicriul cu trupul neînsuflețit a fost înhumat.

Domnul Corneliu Muha, părintele manualelor școlare de religie ortodoxă

S-a născut pe 21 septembrie 1963 în municipiul Botoșani, a absolvit Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași și a activat, pentru o scurtă perioadă, ca profesor de religie.

A îndeplinit, din anul 2013 până în luna iunie a anului 2015, funcția de consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și postul de consilier al Sectorului conferințe și protocol.

Din dorința de a da o formă palpabilă tuturor cunoștințelor, atitudinilor și valorilor consonante cu duhul Bisericii pe care le-a acumulat în timpul activității didactice,  domnul  Muha a înființat în anul 2000, la Iași, alături de soția sa, Editura „Sfântul Mina”. A coordonat atent activitatea acesteia, sprijinind astfel misiunea Bisericii prin activitatea editorială consistentă și prin promovarea unei educații religioase complete și de calitate pentru copii și tineri.

Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l așeze!

Vă invităm să urmăriți și: (Video) Domnul Corneliu Muha, coordonatorul Editurii „Sf. Mina”, a fost înmormântat astăzi

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri