Această întâlnire a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Delegația tinerilor din Polonia s-a bucurat de binecuvântarea Mitropolitului Sava al Varșoviei și al întregii Polonii, iar grupul a fost format din zece persoane, membri în BMP – frățiile tinerilor ortodocși din Varșovia, Cracovia și Białystok.
Programul a inclus închinarea la moaștele Sfintei Parascheva, momente culturale și dialoguri cu tinerii și cu părinții duhovnicești de la Mănăstirile Bucium din Iași, Sihăstria Neamțului și Putna.
„În calitate de istoric, sunt încântat de toate bisericile și mănăstirile construite de Sfântul Ștefan cel Mare în Moldova, sunt exemple extrem de valoroase de arhitectură tradițională românească și monumente excepțional de interesante. M-a impresionat și mai mult credința și evlavia creștinilor ortodocși români. Știam dinainte să vin că mii de pelerini iau parte la sărbătoarea Sfintei Parascheva la Iași. Cu toate acestea, nu mă așteptam ca mulțimea de credincioși să fie atât de mare. Am amintiri foarte dragi din săptămâna petrecută împreună cu prietenii noștri români și sper ca, în viitor, cooperarea noastră să se dezvolte”, a spus Grzegorz Garbuz, doctorand în istorie.
„Ortodoxia nu are granițe și depășește diferențele de limbă și cultură. Poate în aceste timpuri de încercare pentru popoarele din apropierea sau depărtarea noastră, în aceste timpuri marcate de o tensiune generală, Ortodoxia poate oferi un răspuns al bunei conviețuiri. Prin astfel de întâlniri, putem înțelege universalismul creștinismului într-un mod personal. Printre cele aproape 500.000 de persoane care au trecut pe la Sfânta Parascheva, de ziua ei, s-au aflat și zece polonezi. Se spune că acolo unde sunt oameni sfinți, oameni cu o virtute cu totul deosebită, primim și noi ceva de la ei, atunci când îi vizităm la ei acasă. Sfânta Parascheva, Sfântul Ștefan, Sfânta Teodora sunt vii prin faptele și minunile lor și lucrul acesta l-au simțit și tinerii de pe meleagurile poloneze”, ne-a mărturisit Iulian Tomeac, președinte ASCOR Iași
Polonia este o țară în care, din cei 40 de milioane de oameni, doar 150.000 sunt ortodocși, adică 0,38%. Deși trăiesc într-o țară minoritar ortodoxă, tinerii caută adevărul și tind să trăiască Ortodoxia la fel ca tinerii din România. În Polonia se organizează anual o întâlnire internațională a tinerilor ortodocși care, în ultimii doi ani, a fost organizată în Suprasl, Polonia, sub coordonarea părintelui Joseph Matusiack. Bazele colaborării dintre tinerii din Polonia și cei din Iași au fost puse la întâlnirea din Suprasl 2022.