(Video) Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău din Iaşi, sfinţită de șase ierarhi
15 Octombrie 2023
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Mihail Vrăjitoru
Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Țicău a primit în această dimineață, 15 octombrie, veșmânt de har și binecuvântare. Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de șase ierarhi din ţară şi din străinătate, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Daniil, Mitropolit de Aksum și exarh al Etiopiei. Sute de credincioși din Iași, precum și numeroși pelerini care au fost prezenți ieri la hramul Sfintei Parascheva au luat parte la acest eveniment, primind binecuvântarea lui Dumnezeu.
Articol preluat de pe:
doxologia.ro