12 Octombrie 2023
Arhiepiscopia Iașilor
Foto: Pr. Silviu Cluci
Joi, 12 octombrie, la invitația și cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul programului liturgic dedicat hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Din soborul preoților au făcut parte părintele protoiereu Neculai Axentioi și preoți din Protopopiatul Târgu Neamț, dar și un numeros grup de preoți din Mitropolia Basarabiei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Mira” al bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Flora, condus de prof. Petronela Dârțu.
Articol preluat de pe:
doxologia.ro