(Video) A început hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei 2023: Sfânta Parascheva își așteaptă pelerinii
7 Octombrie 2023
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Flavius Popa
Și în acest an, sărbătoarea cea binecuvântată a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul ridicat în curtea Catedralei Mitropolitane. Sâmbătă dimineața, 7 octombrie, racla cu moaștele Ocrotitoarei Moldovei a fost scoasă de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând de astăzi, mii de pelerini din toată țara, precum și din întreaga lume ortodoxă, sunt așteptați la Iași pentru a se ruga celei care de 382 de ani binecuvintează ținuturile noastre.
Articol preluat de pe:
doxologia.ro