Serviciile socio-medicale au fost acordate la Centrul Social Multifuncțional pentru persoane vârstnice „Ținutul Zimbrilor” din comuna Vânători. Pentru a organiza în bune condiții activitatea cu caracter socio-medical, am fost sprijiniți de pr. Neculai Axentioi, protopop de Târgu Neamț. Activitatea s-a desfășura în două etape: în data de 28 august, persoanelor vârstnice identificate li s-au recoltatat probe biologice care au fost prelucrate la Spitalul Providența, iar în data de 04 septembrie, copiii au beneficiat de un consult pediatric și de recomandări medicale, iar vârstnicii, pe baza analizelor medicale, au beneficiat de un consult de medicină internă, EKG și ecografie generală. În urma problemelor medicale indentificate, cei prezenți au primit îndrumări și recomandări medicale pentru a preveni agravarea stării de sănătate.
La caravană au participat dr. Andreea Bârleanu, medic specialist medicină internă și dr. Lavinia Rusu, medic specialist pediatru, precum și asistentul social Emilia Gheorghiasa, coordonatorul Centrului de suport pentru situații de urgență.
În cadrul acestei acțiuni socio-medicale, medicul de medicină internă a observat la beneficiari lipsa evaluării periodice medicale, edificată prin complicațiile la bolile cunoscute anterior și prin completarea diagnosticelor.
Medicul pediatru a observat la copii lipsa evaluării clinice și biologice periodice care a generast numeroase carențe în dezvoltarea acestora: rahitism, evoluții severe de anemie, hipotrofii ponderale, carii dentare, ș.a.
În urma consultațiilor, doctorii au recomandat investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Fundația Medicală Providența va avea în evidență beneficiarii acestei caravane medicale și le va oferi sprijin în vedere facilitării și accesării serviciilor medicale recomandate.