Numeroşi pelerini și închinători din zona Moldovei, dar și din alte colțuri ale țării, au ajuns la mănăstirea de pe Ceahlău încă din seara zilei de sâmbătă, 5 august, participând la slujba de Priveghere, rugându-se într-un glas și dormind peste noapte fie în corturi, fie în alte încăperi puse la dispoziție.
În dimineața zilei de 6 august, după ce majoritatea pelerinilor a sosit prin cele două trasee – staţiunea Durău și schitul Stănile – a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe un podium amenajat în apropierea bisericii.
După citirea textului Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre starea duhovnicească la care ne cheamă Praznicul Schimbării la Față a Domnului:
Spre această înaltă stare duhovnicească, iubiți credincioși, ne cheamă Dumnezeu în Biserica Sa cea sfântă. Să tindem a ne ridica în duh și în adevăr ca stare duhovnicească, pentru a fi cuprinși de razele cele binecuvântate ale energiilor necreate ale lui Dumnezeu, care s-au arătat în toată strălucirea lor în timpul Schimbării la față a Domnului pe muntele Tabor, strălucire care a cuprins pe Sfinții Proroci Moise și Ilie și pe Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacob. Ei au fost chemați și suntem și noi chemați să urcăm pe muntele cel sfânt, adică să stăruim a căuta în viața noastră de zi cu zi timp și spațiu de singurătate, de tăcere, de liniște exterioară pentru a dobândi și oarecare liniște lăuntrică.
După cântarea Axionului, IPS Teofan l-a hirotonit întru diacon pe monahul Ignatie Florea.
Mâine, 7 august, în ziua pomenirii Sfintei Teodora de la Sihla, mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre vor oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirile Sihla și Sihăstria din județul Neamț. Amintim faptul că, anul acesta, accesul către Mănăstirea Sihla se va face prin sens unic, de la Mănăstirea Sihăstria, urmând ca la plecare sensul de mers să fie Sihla – Agapia.
Mănăstirea Ceahlău
Având hramurile Schimbarea la Față a Mântuitorului și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Ceahlău este situată la cota 1800, fiind unul din locașurile monahale de la cele mai mari altitudini din țară. Praznicul Schimbării la Față face în mod tradițional legătura între sărbătorile dedicate Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și Sfintei Teodora de la Sihla, fiind un prilej de pelerinaj la mănăstirile nemțene pentru numeroși credincioși.