La acest colocviu au fost invitați să participe preoții din Protopopiatele Târgu Neamț și Roznov care au în parohiile lor o prezență și o lucrare consistentă a comunității stiliste.
Tema colocviului readuce în atenție grija părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru rana deschisă a schismei stiliste din trupul Bisericii drept măritoare din ținuturile moldave. Este limpede că adoptarea calendarului iulian îndreptat de către Bisericile Ortodoxe locale din Balcani în perioada interbelică nu a dus, din păcate, la un consens panortodox, ci a creat o falie în interiorul Ortodoxiei, iar conștiința unității temporale și liturgice care decurge din unitatea dogmatică și canonică este fracturată.
Pentru a înțelege toate aspectele, atât cele istorice, cât și cele pastoral-misionare asupra fenomenului stilist, la lucrările colocviului ne-am bucurat de prezența și analiza părintelui conf. dr. Radu Petru Mureșan, profesor la catedra de Misiologie a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și autorul volumului Istoria stilismului în Romania (1924 - 2022), reeditat la Editura Doxologia în anul 2023.
În prezentarea lui s-a analizat, potrivit documentelor istorice, apariția stilismului în România, factorii care au dus la radicalizarea fenomenului precum și relația controversată dintre stiliști și regimul politic comunist.
În cea de-a doua parte a colocviului, preoții participanți au împărtășit din experiența împreună conviețuirii cu comunitățile stiliste din parohiile pe care le slujesc. Apoi, răspunzând la două întrebări: „Ce atitudine sau lucrarea a mea l-a îndepărtat pe credinciosul stilist sau îl ține departe de comuniunea cu Biserica Mamă?” și „Cum putem să-i apropiem pe credincioșii stiliști pentru a reintra în comuniunea Bisericii Ortodoxe Române?”, au aflat câteva soluții și metode de a aborda problematica stilistă.