Domnul român, pe care George Călinescu îl descrie ca fiind „un erudit de faimă europeană, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”, își are mormântul la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, din 1935, când în urma demersurilor lui Nicolae Iorga, osemintele sale au fost repatriate. În acest context, Arhiepiscopia Iașilor împreună cu Primăria Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Ateneul Național din Iași și Computerland România organizează, în perioada 26 – 28 mai 2023, Festivalul de muzică orientală „Dimitrie Cantemir”.
Vineri, 26 mai 2023, ora 19:00, în Sala Unirii din Iași, a avut loc concertul extraordinar susținut de ansamblul de muzică veche „Anton Pann” din București. Concertul este și parte a proiectului Restitutio Cantemir. Înainte de începerea concertului, în foaierul Sălii Unirii, a putut fi vizitată o expoziție foto-documentară cu imagini după documente și artefacte din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, organizată în colaborare cu Arhivele Naționale ale României.
Muzica interpretată cu măiestrie își are sursele în manuscrise medievale provenite din bibliotecile locașurilor de cult, dar și în codexurile și culegerile unor compozitori consacrați precum Ioan Căianu, Petros Peloponesios, Anton Pann, I.G. Zographou Keibeli, George Ucenescu și, nu în ultimul rând, Dimitrie Cantemir.
„Anton Pann” este, de altfel, singurul ansamblu românesc care a înregistrat, pentru prima dată în lume, toate compozițiile cu paternitate certă ale domnitorului Dimitrie Cantemir într-un volum unitar. Acesta a fost un proiect foarte important, o premieră absolută, prin care ni se fac cunoscute toate cele 18 melodii autentice create de către Domnitorul Moldovei.
Încă de la înființare, Ansamblul „Anton Pann” a susţinut recitaluri atât în săli de concert consacrate din București, precum Ateneul Român sau Sala Radiodifuziunii Române, cât şi în alte oraşe ale țării și ale Europei, reprezentând cu succes țara și valorile ei culturale și tradiționale. În Turcia, muzica Ansamblului este extrem de apreciată, reprezentanții acestuia fiind frecvent invitați la concerte în Ankara, Istanbul și Izmir, dar și în diferite emisiuni televizate.
Constantin Răileanu, Conducător muzical al Ansamblului de muzică veche „Anton Pann” (București) a adresat celor prezenți un cuvânt despre personalitatea lui Dimitrie Cantemir:
Anul acesta este un an dedicat principelui moldav, Dimitrie Cantemir, în același timp, Biserica Ortodoxă Română a declarat și anul comemorativ al imnografilor și psalților, ceea ce face să avem o dublă sărbătorire pentru că Dimitrie Cantemir este în egală măsură important și pentru muzica religioasă și pentru cea laică și pot spune că în toate tratatele de muzică bizantină pe care le-am cercetat, tratatul lui Cantemir apare între primele trei ca importanță pentru orice doritor de a deveni un maiestru al muzicii bisericești sau laice. Această latură a lui Dimitrie Cantemir, noi, românii, abia o descoperim de câțiva ani încoace, noi am început din 2003 această muncă, alții au început-o puțin mai devreme, alții puțin mai târziu, important este că începem să ne obișnuim cu el și dorința noastră este de a-l face o prezență continuă în instituțiile de specialitate, instituțiile de muzică pe care le consider ca fiind cele mai îndreptățite să îl utilizeze, acest repertoriu a lui Dimitrie Cantemir în concertele pe care le prezintă și sperăm ca munca noastră, a Ansamblului „Anton Pann” să nu rămână ceva exotic pentru noi, românii, ci dimpotrivă, să ni-l asumăm în totalitate.
Prezent la eveniment, PS Nichifor Botoșăneanul a adresat un cuvânt de mulțumire și apreciere:
Mulțumesc tuturor pentru că ați împărtășit împreună cu noi acest mesaj deosebit și mai ales pentru virtuozitatea cu care ne-ați pus înainte muzica puțin cunoscută, într-adevăr, a lui Dimitrie Cantemir. Vă invit și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” pentru a aduce și o rugăciune în locul unde odihnește Dimitrie Cantemir, pentru că, după cum știți, osemintele lui se află acolo. Nu de puține ori, am văzut rude ale dânsului, dar și admiratori și cunoscători ai muzicii lui, venind și aducând un prinos de cunoștință.
Mâine, 27 mai 2023, începând cu ora 19:00, în Sala Unirii din Iași, va avea loc concertul extraordinar susținut de ansamblul Bezmara din Istanbul, iar duminică, 28 mai 2023, începând tot cu ora 19:00, în Sala Iustin Moisescu din incinta complexului mitropolitan din Iași, vor concerta ansamblul Neoclassical din Teheran.