Manifestările dedicate revederii au început la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care, la final, a vorbit despre însemnătatea momentului de astăzi pentru cei ce au absolvit Facultatea de Teologie în urmă cu 10 ani:
Slujba de astăzi a fost, în plus, o slujbă de mulţumire pentru că este prăznuirea unei promoții a facultății de teologie la zece ani de când au terminat. Este această înțelegere, ca după un număr rotund de ani să mulțumim lui Dumnezeu. Pe de o parte, pentru sănătatea și viața ce ne-a pus-o înainte în acești ani, pe de altă parte, pentru împlinirea pe care am avut-o, având ca dar studiile pe care le-am terminat și nu în ultimul timp, reînnoirea unor legături care s-au format între noi și profesori, între colegi, legături care se împrospătează prin aceste întâlniri. Să ajute Dumnezeu ca și această întâlnire de promoție să fie zi de bucurie, să fie zi în care aceste legături să se curățească de tot ceea ce a fost cu cădere sau prihană în timpul anilor și să se îmbogățească în cele bune, în cele ale maturității pe care le aduc anii prin experiența vieții.
Din partea absolvenților promoției 2023 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, a vorbit părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului.
Se cuvine astăzi să dăm mulțumire lui Dumnezeu pentru că am ajuns la acest moment prielnic și binecuvântat de a ne reîntâlni după zece ani de când am finalizat studiile teologice. Astăzi, pentru noi toți, îndeosebi și pentru noi, cei ce slujim la Sfântul Altar, este o încununare a muncii pe care au depus-o pentru noi, părinții noștri, profesorii pe care i-am avut ca îndrumători, duhovnicii noștri, dar și ierarhii care ne păstoresc.
Întâlnirea a continuat cu strigarea catalogului, iar fiecare absolvent a avut posibilitatea să-și prezinte realizările pe plan familial, pastoral-misionar sau academic din anii care au trecut de la terminarea facultății.