Miercuri seară, în Atrium Palas Mall Iași, a avut loc lansarea volumului „Hypatia din Alexandria. Personajul istoric și legenda”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 11, 2023   Autor: Mihail Vrăjitoru

Editura Doxologia își așteaptă cititorii de miercuri până duminică în cadrul celei de-a XXVIII-a ediții a Târgului de Carte LIBREX, Primăvara cărților la Iași. Evenimentul are loc la Iași în perioada 10-14 mai 2023, între orele 10.00 și 22.00, în Atrium Palas Mall Iași.
 

Miercuri, 10 mai, începând cu ora 18.00, a avut loc lansarea volumului „Hypatia din Alexandria. Personajul istoric și legenda”, din cadrul colecției „Historia Christiana”, invitat fiind Lect. Dr. Florin Crîșmăreanu, iar moderator, Dragoș Mîrșanu, îngrijitorul ediției.

„Am ajuns la concluzia, când am citit această carte că, de fapt, cercetătoarea din Polonia nu a făcut nimic altceva decât să poarte o luptă cu toată această abundență de informații și să le pună cumva într-o anumită ordine. Evident că armele istoricului au fost dublate de cele ale filologului și nu putem decât să constatăm că acest lucru a fost unul benefic, pentru că într-o astfel de situație nu este de ajuns să fii un bun istoric, nu este de ajuns să fii doar un bun filolog, ci trebuie să combini cât mai multe arme pentru a ajunge la surse, la informații, pentru a vedea unde s-au produs acele derapaje”, a subliniat Lect. Dr. Florin Crîșmăreanu.
 

Pe lângă noutăți editoriale și lansări de carte, la standul Editurii Doxologia veți putea beneficia de o reducere de 20% la toate titlurile.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri