Atestată documentar la 31 Martie 1423 printr-un document redactat de cancelaria domnească, când Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei întărește drepturile lui Moișă Filosoful, mare dregător în divanul țării, asupra moșiei și satelor sale din Țara de Jos a Moldovei, la izvoarele Rebricei, confirmând astfel vechimea așezării, cu mult înaintea înscrisului domnesc.
Cu acest prilej aniversar, Biblioteca Academiei Române (Cabinetul de Manuscrise – Carte rară) a oferit comunității documentul în fotocopie.
Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră credincioasă, Oană Popşa, ne-a slujit cu dreaptă şi credincioasă slujbă. De aceea, noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat în țara noastră, în Moldova, două sate pe Rebricea, un sat, anume Sârbi, iar alt sat mai jos, satul lui Moişă Filosoful, ca să-i fie lui uric, cu tot venitul, şi fratelui său, Moişă Filosofu, şi copiilor lui Oană, şi fraților lui Oană, şi nepoților lui, şi strănepoților lui, şi strănepoților lui şi fraților lor, cine va fi mai apropiat. Iar hotarul acestor două sate să le fie pe hotarele vechi, pe unde au folosit din veac... ”, a scris Onţa, grămătic, la Suceava, în anul 6931 (1423), luna martie 31.
În textul tradus se observă folosirea denumirilor vechi ale așezărilor din această zonă, oamenii locului recunoscând cu ușurință hotarele de odinioară ale satelor.
Cu ocazia acestui moment aniversar vor avea loc conferințe cu temă istorică, acordări de titluri de cetățean de onoare, spectacole folclorice, ateliere de creație care să pună în evidență meșteșugurile specifice zonei. Cu această ocazie vor fi amintite personalitățile care s-au născut în Scânteia: Emil Condurachi, Valentin Silvestru, Radu Voinescu, Nicolae Alexandru Ursu, precum și alte nume importante care au făcut localitatea cunoscută pe plan național și internațional.