Spre finalul Pavecerniței, Protosinghelul Teofan Popescu, slujitor al Catedralei Mitropolitane, a vorbit despre importanța unei minți treze la rugăciune:
Când spunem cu toții «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» cerem mila lui Dumnezeu, ajutorul Bunului Dumnezeu. Chiar din prima zi a Canonului recunoaștem și trebuie să recunoaștem cu sinceritate că mintea noastră s-a făcut țărână, s-a împrăștiat în tot felul de nimicuri, în tot felul de amăgiri și nu reușim să ne concentrăm cum trebuie la rugăciune. Decât să spunem multe și cu neatenție, mai bine să spunem un «Tatăl nostru» cu atenție, cu pocăință și cum spun unii dintre părinți; «și de la un Tatăl nostru spus cu atenție, cu pocăință, inima se încălzește de harul lui Dumnezeu și omul prinde tărie sufletească, putere». Să lăsăm de o parte imaginea pe care dorim să o avem în fața celorlalți, pe care dorim să o avem în fața privirilor celorlalți, să ne concentrăm asupra propriei noastre imagini pe care o avem, așa mototolită cum este, în fața lui Dumnezeu.
Canonul cel Mare este un imn liturghic ce cuprinde peste 250 stihiri, alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.
Cine a fost Sfântul Andrei Criteanul?
Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, s-a născut în Damasc, în jurul anului 660 d. Hr. Tânăr fiind, merge la Ierusalim, unde devine călugăr la Mănăstirea „Sfântul Sava” din pustiul Iudeei. După numai câţiva ani, devine secretar al patriarhului Teodor al Ierusalimului, care îl trimite, în anul 685, la Constantinopol, pentru a confirma acceptarea din partea Patriarhiei Ierusalimului a decretelor celui de-al şaselea Sinod Ecumenic împotriva monotelismului. În timpul în care a stat în capitala Imperiului, Sfântul Ierarh Andrei a fost hirotonit diacon, slujind pe lângă un orfelinat şi un azil de bătrâni. În jurul anului 700 a fost numit arhiepiscop de Gortyna, cetate a insulei Creta, de unde și numele de „Criteanul”. Trece la cele veșnice în jurul anului 740 și este cinstit de Biserica Ortodoxă la data de 4 iulie.
Vă invităm să accesați și: