În prima parte a consfătuirii a avut loc o activitate de formare și informare a preoților cu privire la problematica protecției mediului înconjurător, conform protocolului încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași. În cadrul acestei activități, au fost prezenți în calitate de invitați: Gheorghe Bacușcă, comisar-șef, reprezentant al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Iași, director Galea Temneanu și inspector Dumitrița Picioruș, reprezentante ale Agenției pentru Protecția Mediului Iași și pr. Marius-Constantin Burghelea, directorul Departamentului SSM/ PSI‑SU/ GDPR al Arhiepiscopiei Iașilor.
Prin această colaborare se dorește o împreună implicare, a autorităților în domeniu, cât și a Bisericii, și a autorităților locale în viața comunităților pentru o mai bună implementare a măsurilor de protecție a mediului, mai ales prin buna informare și implicarea oamenilor privind colectarea selectivă a deșeurilor și managementul acestora.
În discuțiile ce au urmat, au fost subliniate anumite situații concrete cu care se întâlnesc preoții la parohii și au fost făcute și anumite propuneri punctuale pentru o mai bună abordare a problematicii, toate cu scopul de a ne bucura cu toții de un mediu mai sănătos.
În a doua parte a consfătuirii a avut loc prezentarea cărții scrisă de pr. Ionuț Bădiliță Parohia ,,Sfântul Nicolae” – Chiperești, intitulată Dumnezeul inimii mele, prezentare realizată de autorul prefeței, pr. Eugen-Sebastian Teacu, Parohia ,,Sfântul Nicolae” – Ciurchi, Iași.
Autorul cărții a oferit mai multe detalii preoților din sală cu privire mai ales la motivația scrierii acesteia, aceea de a arăta partea frumoasă și luminoasă a slujirii preotului în mijlocul comunității parohiale.
La final, pr. protopop Marius Daniel Profir a prezentat temeiurile Centrului eparhial spre luare la cunoștință și ducere la îndeplinire, îndemnând la o bună conlucrare misionar-pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioșilor și a urat tuturor un post binecuvântat, cu mult folos duhovnicesc.