Întâlnirea s-a desfășurat în sediul Protopopiatului Roznov, unde pr. protopop Bogdan Frasilă a întâmpinat delegația din Basarabia alături de un grup de preoți. Scopul întâlnirii a constat în înfrățirea parohiilor din Republica Moldova, care au trecut sub ascultarea canonică a Patriarhiei Române, cu cele din România. Oaspeții au fost interesați de structura organizatorică a protopopiatului, a parohiilor si de proiectele misionare, social-filantropice, catehetice și culturale desfășurate în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
Mitropolia Moldovei si Bucovinei, în colaborare Mitropolia Basarabiei, desfășoară prin intermediul Sectorului de Misiune al eparhiei, acest proiect de înfrățire a parohiilor de pe cele două maluri ale Prutului, sub coordonarea arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor si a inspectorului eparhial, pr. Neculai Dorneanu.
În cadrul discuțiilor purtate, pr. protoiereu Nicolae Goreanu a prezentat greutățile cu care se confruntă clericii și enoriașii parohiilor din Basarabia de Sud, dar și speranța în ajutorul Bunului Dumnezeu pentru vremuri prielnice, pace și la o rodnică colaborare între parohii, cu beneficii duhovnicești atât slujitorilor, cât și enoriașilor din cele două eparhii.
Înfrățirea cu Protopopiatul Roznov reprezintă pentru noi o binecuvântare de la Dumnezeu. Știm că în 1918 a fost înfăptuită Unirea, România Mare, iar acum, încercăm pe altă cale să reunim țara spirituală, și prin biserica creștin – ortodoxă, a declarat părintele Nicolae Goreanu.
Frații de peste Prut au vizitat Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv”
Membrii delegației de peste Prut, însoțiți de părintele protopop Bogdan Frăsilă, au poposit pentru câteva minute și la Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv din comuna Săvinești, județul Neamț. Clericii au fost întâmpinați de reprezentanții autorităților locale, de primarul Daniel Horciu, de Ana Chele, viceprimar comunei, Brândușa Dumitrache, secretarul comunei, precum și de părintele paroh Petru Munteanu, părintele Mihai Meraru și de câțiva consilieri parohiali. Întâlnirea s-a dorit a fi un schimb de experiență, ce are ca obiectiv principal acțiunile social-umanitare destinate persoanelor vârsnice.
Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Samariteanul Milostiv” este un proiect pilot pentru județul Neamț. El poate deveni exemplu de bune practici, astfel, ca tot mai multe primării să încheie cu parohii sau alte organizații parteneriate pentru susținerea vârstnicilor. Unul dintre rolurile importante pe care-l are un astfel de centru este cel de combatere a instituționalizării persoanelor aflate la vârste înaintate.
Am dori ca un astfel de proiect să fie implementat în cât mai multe zone. Mulțumesc, părinților slujitori din Republica Moldova, că ați venit să vedeți ce se întâmplă aici și poate reușim să implementăm astfel de proiecte și între orașele înfrățite. Mulțumesc părintelui protopop, care a adus această frumoasă delegație de peste Prut, a afirmat părintele Petru Munteanu.
Delegația a fost primită în continuare și la Piatra Neamț, de către prefectul județului Neamț, Adrian Niță și de Ion Asaftei, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.
Ziua s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirilor Bistrița și Pângărați, a bisericii Parohiei Roznov 1, și cu încredințarea că „Dumnezeu este Cel care conduce istoria și că Biserica nu va fi biruită nici de porțile iadului”, așa cum a menționat la final pr. protoiereu Bogdan Frăsilă. (Pr. Iftimia Constantin, misionar protopopesc, Brîndușa Dediu)