Împreună cu autorul, invitaţi la eveniment vor fi părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi domnul Grigore Ilisei, scriitor şi jurnalist.
Referitor la cartea care va fi lansată la Iaşi, Preasfinţitul Părinte Macarie a afirmat că în aceasta este cuprinsă „memoria afectivă a celor cincisprezece ani petrecuţi deja în misiune pe tărâmurile vikingilor”:
„Din marile terminale ale aeroporturilor, de-a lungul numeroaselor călătorii prin aer, pe apă sau pe uscat şi al întâlnirilor providenţiale cu fraţii şi surorile de credinţă cu care am împărtăşit bucurii şi dureri, am simţit întotdeauna prezenţa Atotmilostivului Dumnezeu. În lucruri care aparent sunt mici şi smerite: surâsul unui copil după Cuminecare, sufletul străluminat de pocăinţă al unui muribund, bucuria regăsirii celuilalt în ipostaza de „aproape”, deşi acasă ne era străin, şi altele. Am experiat în toate acestea pronia lui Dumnezeu, care ne răscoleşte uneori sufletele spre a ne reaminti de cerul din noi. În cei doi ani haotici ai crizei pandemice am avut nedoritul răgaz de a cugeta şi de a readuce la lumină multe asemenea amintiri de suflet provenite din trăirile, împlinirile, greutăţile şi încercările mele de episcop pelerin în diaspora românească din Europa de Nord şi din alte locuri. Şi m-am gândit că ar fi de folos să le aştern în scris, spre a le împărtăşi cu tine, ca într-o convorbire de taină la ceasul de acum. Să aşez toate aceste înscrisuri ale „degetului” lui Dumnezeu şi înaintea inimii tale, spre pildă, pentru a-ţi reaminti la rându-ţi, în propria ta existenţă, multiplele prilejuri în care L-ai trăit pe Cel ce este în împrejurările concrete ale vieţii. Iar prin acest volum de mărturii nădăjduiesc să deschid o modestă cale spre înţelegerea generală a spiritualităţii creştine în contextul modernităţii, în special a Ortodoxiei boreale, pe care am cunoscut-o dinlăuntru.”
Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi s-a născut la 9 mai 1977 în Căianu Mic, jud. Bistriţa-Năsăud, primind la Botez numele Marius-Dan. A crescut în satul Spermezeu, unde a urmat clasele primare. Clasa a VIII-a a urmat-o la Cluj. Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava (1991-1996) şi al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000), cu studii aprofundate, secţia Teologie-Istorie, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (2000-2001) şi studii de specializare la universităţile Leeds şi Durham (2004-2005), doctor în Teologie şi în Istorie, a fost secretar al Mitropolitului Bartolomeu Anania (1998-2003), redactor la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca (1999-2002) şi Radio Reîntregirea din Alba Iulia (2003-2005). În perioada studiilor în Anglia a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds.
La 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. În prezent, îi păstoreşte pe românii ortodocşi din Europa de Nord, pentru care a înfiinţat noi parohii cu mai multe biserici proprii şi centre cultural-catehetice. A întemeiat Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” (CTSM), Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti” şi alte centre social-filantropice. A fondat Editura Felicitas şi revista eparhială bilingvă Candela Nordului, cu suplimentele Candela de duminică şi Candela copiilor, şi a instituit ordinul pentru mireni şi clerici „Crucea Nordului” şi alte ordine episcopale. În 2010, împreună cu teologii ortodocşi suedezi din Stockholm, a întemeiat Centrul de Studii Ortodoxe din capitala Suediei, cu o editură proprie, Anastasis.
A publicat volume şi studii pe teme teologice, istorice şi etnologice, precum şi numeroase articole, recenzii şi interviuri în periodice bisericeşti şi de cultură. De acelaşi autor, la Editura Polirom a apărut 10 ani cu mitropolitul meu, Bartolomeu Anania (1998-2008). Amintiri la capătul dorului (2021).
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor