Sărbătoarea a început duminică seara, când s-a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, la care a participat un sobor de preoți și diaconi, continuând cu slujba Utreniei, a Acatistului și a Sfintei Liturghii în ziua de luni, 16 ianuarie.
În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, părintele Mihail Roșu, protopop al Protopopiatului Iași III, a menționat faptul că Sfântul Apostol Petru, ca unul care a văzut slava Lui Dumnezeu și considerând-o pe aceasta nu ca un basm ci un adevăr, este cel care ne-a transmis să îndrăznim să fim sfinți pentru că avem preoția împărătească prin Botezul care ne dă șansa să ne unim și noi cu această slavă pentru a ne îndumnezei.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh George Bamboi a menționat faptul că parohia își serbează pentru a optsprezecea oară hramul, aceasta fiind înființată în anul 2005. Totodată, părintele paroh a scos în evidență faptul că în cei optspreceze ani de la înființare s-au realizat multe lucrări administrative, cu mențiunea că mai presus de acestea cea mai importantă lucrare a fost aceea de a da naștere și organiza comunitatea bisericească a parohiei din Pietrărie.
Menționăm că în prezent, în parohia Pietrăria se zidesc simultan două biserici, biserica parohială și o biserică de mai mici dimensiuni în cimitirul nou înființat și se organizează ample proiecte educative și sociale.
Scurtă istorie a sărbătorii Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru
Când Sfântul Apostol Petru a fost dus în temniţă de împăratul Irod şi era legat cu două lanţuri de fier, dormind el noaptea între doi ostaşi, a venit îngerul Domnului şi, lovindu-l în coastă, l-a deşteptat şi l-a scos afară, căzând de pe dânsul lanţurile cele de fier. Despre aceasta se scrie în Faptele Apostolilor: „Şi s-a auzit acea preaslăvită izbăvire din legături şi din temniţă a lui Petru, prin toată cetatea Ierusalimului”. Atunci, nişte credincioşi în taină luând lanţurile acelea, le-au păstrat la ei, avându-le înaintea ochilor, ca pe însuşi Sfântul Apostol Petru. Deci lanţurile acelea au luat putere tămăduitoare de la trupul apostolului. Şi precum erau maramele şi basmalele lui Pavel, aşa şi lanţurile lui Petru, care au ros trupul lui, tămăduiau neputinţele şi goneau duhurile cele viclene.
Astăzi, mare parte din lanţurile Sfantului Apostol Petru se găsesc în Basilica „Sfântul Petru în Lanţuri” (San Pietro in Vincoli), cunoscută şi sub numele de Basilica Eudossiana, care a fost construită între anii 432-440, fiind destinată să adăpostească lanţurile cu care fusese legat Sfântul Petru la Ierusalim.
Construirea catedralei San Pietro in Vincoli se datorează generozităţii unei doamne de la curtea imperială, Licinia Eudoxia, fiica lui Theodosius cel Tânăr şi soţia împăratului Valentinianus al Ill-lea. Mama sa i-a trimis lanţurile dăruite de patriarhul Ierusalimului, care îi serviseră lui Irod pentru a-l încătuşa pe Sfântul Petru. Pentru ca să le păstreze, tânăra Eudoxia a înălţat această catedrală, care a fost numită San Pietro in Vincoli. (Pr. Mihail Siminciuc)