Manifestarea a constat în lansarea revistei de cultură și spiritualitate ortodoxă „Calea spre Lumină”, ediție specială de Crăciun, și șezătoarea urbană „Asta-i datina străbună”, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie. La eveniment a fost prezent părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor și prof. dr. Denisia Elena Mănoiu, inspector școlar de religie în cadrul ISJ Iași.
În deschidere, prof. Radu Ardeleanu, directorul colegiului, pr. protopop Gheorghiță Muraru și pr. Pavel Postolachi, gazda acestui frumos eveniment, au mulţumit participanţilor şi au subliniat necesitatea şi importanţa acestei activităţi realizată în parteneriat cu Protoieria Paşcani si celelalte instituții din oraș. Totodată, părintele Nicodim Petre a ținut prelegerea „Naşterea Domnului – rodul celei mai mari iubiri”.
În continuare a urmat lansarea unui nou număr al revistei de cultură și spiritualitate ortodoxă a Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, „Calea spre Lumină”, ediție specială de Crăciun, Revista, apărută pentru prima dată în luna decembrie 2013, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan, este o publicaţie care se adresează elevilor, părinţilor şi profesorilor pentru a aprofunda învățătura de credință. Această revistă doreşte să scoată la iveală câteva gânduri şi imagini din sufletele copiilor, legate de credinţa lor. Ea conţine în paginile sale diferite articole realizate în colaborare cu preoţi, profesori dar în special cu elevii colegiului pășcănean.
Activitatea a continuat cu prezentarea şezătorii urbane „Asta-i datina străbună”, aflată la a VIII-a ediţie, şi a fost susţinută de un grup de elevi frumoși, inimoși ai colegiului, având drept scop promovarea tradiţiilor populare străbune şi trezirea în sufletele elevilor a interesului pentru folclorul naţional, cel mai de preţ tezaur care nu trebuie uitat.
În cadrul acestei manifestări au fost organizate și două expoziții deosebite: o expoziție de icoane „Sfințișori și Sfințișoare”, coordonat de prof. Mărioara Preutu și o expoziţie de produse tradiționale de post, cu vânzare în scop filantropic, organizată de comitetul de părinți al clasei a XI-a A, un grup de mămici foarte inimoase, gata oricând să ajute. Evident că s-au implicat elevii clasei a XI-a A dar și de la clasa a XI-a F. Prin vânzarea acestor produse de post am încercat să oferim o rază de lumină celor care au nevoie de ajutorul și dragostea noastră.
De aceea, manifestarea cultural – religioasă Deschide ușa creștine!”, având o înaltă încărcătură spirituală, a venit în întâmpinarea elevilor şi profesorilor, a celor care-şi simt sufletul aproape de Dumnezeu şi de Biserică precum şi a celor pentru care credinţa şi valorile morale primează cu adevărat.
Manifestarea cultural-religioasă a întrunit peste 200 de elevi, preoți, părinți şi profesori. La eveniment au mai participat şi profesori de la şcolile din zona orașului. El reprezintă încununarea unui an de muncă și de eforturi susținute atât din partea unor cadre didactice cât și pentru elevi.
Consider acest demers ca fiind un lucru deosebit deoarece este un prilej de colaborare frumoasă între preoți, profesori şi elevi, o ocazie de a arăta, încă o dată, că Biserica și Școala îşi menţin bine rolul de formare religioasă a tinerilor în societatea noastră. (Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani)