Mijlocirea Sfântului Spiridon în biserica Spitalului din Pașcani

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 14, 2022

Preoții din Cercul Pastoral nr. 1 al Protopopiatului Pașcani au fost prezenți în biserica spitalului, săvârșindu-se slujba Sfântului Maslu, urmată de susținerea unui referat al părintelui Ioan Gigi-Daniel, misionar de caritate al spitalului, cu tema „Hristos Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, din perspectivă biblică și patristică”.

Cei 14 preoți prezenți în sobor au citit în cadrul slujbei Sfântului Maslu rugăciuni pentru sănătatea și întărirea în credință a celor care sunt bolnavi, în spitale și la casele lor, pentru cadrele medicale și pentru toți cei care îngrijesc persoanele bolnave. Evenimentul a continuat cu un concert de colinde susținut de Corala „Învierea” a preoților din Protopopiatul Pașcani, desfășurat apoi și în spital, în cadrul a patru secții.

„Au fost momente emoționante pentru care mulțumim tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a acestui eveniment, coralei protopopiatului și preoților din Cercul Pastoral nr.1. Dorim tuturor cadrelor medicale din spital, celor care sunt încercați de suferință și credincioșilor bisericii spitalului sănătate, bucurii, împliniri în Hristos Domnul și Mulți Ani de la Dumnezeu!”, a transmis pr. Gigi-Daniel Ioan.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri