Alături de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, tinerii masteranzi au poposit mai întâi la Mănăstirea Sucevița, explorând împreună pictura locașului. Vizita Suceviței va fi greu de uitat pentru tinerii studenți, deoarece întreaga pictură exterioară, precum și cea interioară, reprezintă un adevărat mijloc de misiune în rândul credincioșilor pentru preotul de astăzi.
În continuare, grupul a ajuns la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cu adevărat o lumină pentru cei care îi trec pragul. În seara zilei de 22 noiembrie, la un ceai cald, părintele și grupul de tineri au discutat despre Sfânta Scriptură – sprijinul de mare preț al preotului, în decursul slujirii sale.
Următoarea zi, părintele le-a vorbit tinerilor despre simbolistica duhovnicească din iconografia ortodoxă. Cel mai important lucru, observat în unanimitate de către studenți, face referire la scopurile icoanei, care mai întâi trebuie să informeze cugetul, mai apoi să trezească emoție, iar în final să întărească voința spre fapte bune. Pe tema aceasta a continuat și restul zilei de curs, prin deplasarea spre Mănăstirea Voroneț, unde scena Judecății de Apoi din pictura exterioară a mănăstirii a fost în același timp cutremurătoare și tulburătoare, deoarece exprimă foarte clar realitatea zilelor noastre.
Studenții au încheiat cursul practic, fiind recunoscători lui Dumnezeu și cu dorința de a aprofunda și a aplica în lucrarea misionară cele deprinse. (Adelin Ștefan Rîpanu)