(Video) Moment istoric la Văratec: Cea mai mare mănăstire de maici din România a îmbrăcat veșmânt de har și binecuvântare
9 Octombrie 2022
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Flavius Popa
Biserica Mănăstirii Văratec din județul Neamț, închinată Adormirii Maicii Domnului, a primit în această dimineață, 9 octombrie 2022, veșmânt de har și binecuvântare. Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de șapte ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Mii de credincioși din întreaga regiune, precum și numeroși pelerini care au poposit pentru câteva clipe la Văratec, în drumul lor spre Sfânta Parascheva, au luat parte la acest eveniment istoric, primind binecuvântarea lui Dumnezeu și închinându-se în Sfântul Altar.
Articol preluat de pe:
doxologia.ro