Duminică, 25 septembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși resfințirea bisericii Parohiei Vovidenia Iași, județul Iași, Protopopiatul Iași 1.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși resfințirea bisericii Parohiei Sfântul Nicolae Bogza, comuna Vârful Câmpului, județul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi.
Biserica Parohiei Fetesti, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Mucenic Ioan Valahul, Protopopiatul Hârlău, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Viața Sfântului Paisie de la Neamț de Părintele Asofie Gabriel.
Biserica Sfântul Nicolae Cucuteni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Nicolae Trușești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea în familie de Părintele Asmarandei Cristiande la Parohia Guranda.
Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva Roma, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Apostol Toma Nicșeni, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea pentru cei vii și pentru cei adormiți – expresii ale comuniunii de iubire de Părintele Radu Ovidiu de la Parohia Roșiori.
Biserica Sfântul Nicolae Sulița, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Adormirea Maicii Domnului Sulița, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Sfinții lui Dumnezeu – pururea rugători pentru cei credincioși de Părintele Popa Gavril de la Parohia Dracșani.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși sfințirea Monumentului eroilor în Parohia Sfântul Nicolae Bosia, județul Iași, Protopopiatul Iași 2, începând cu ora 17.00.
Biserica Schimbarea la Față Hudum, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfinții Apostoli Curtești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Viața și activitatea Sfântului Paisie de la Neamț va fi susținută de Părintele Istrate Florin de la Parohia Agafton.
Luni, 26 septembrie
Protopopiatul Iași 3 organizează la Catedrala Veche Sfântul Gheorge din Iași și la Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan conferința preoțească de toamnă cu tema Isihasm și modernitate. Mai are loc isihasmul în modernitate?
Biserica Parohiei Flămânzi – Cordun, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 10 Sfântul Vasile cel Mare, Protopopiatul Hârlău, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Sfântul Simeon Noul Teolog – model al rugăciunii isihaste de Părintele Ștefănucă Petru.
La sediul Protopopiatului Iași 2 va avea loc ședința administrativă lunară cu preoții din protopopiat.
Marți, 27 septembrie
Biserica Parohiei Bîrlești, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 8 Sfinții Împărați Constantin și Elena, Protopopiatul Hârlău, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Învățătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre rugăciune de Părintele Tărnăuceanu Daniel.
Biserica Parohiei Mircești, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3, Protopopiatul Hârlău, începând cu ora 10.00. În cadrul întâlnirii va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Cum trebuie să ne rugăm?
Joi, 29 Septembrie
Muzeul Mitropolitan din Iași va fi gazda primei ediții a Simpozionului Tradiția patristică în actualitate. Simpozionul este organizat de Centrul de Studii Patristice Sfântul Maxim Mărturisitorul al Arhiepiscopiei Iașilor în zilele de 29 și 30 septembrie și va lua în discuție tema generală „Isihasmul bizantin, istorie și spiritualitate”, precum și alte subiecte de interes pentru studiile patristice și istorice actuale.
Sâmbătă, 1 octombrie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea Altarului de vară al Parohiei Sfântul Gheorghe Hâlceni, comuna Șipote, județul Iași, Protopopiatul Hârlău.