Catapeteasma locaşului de închinăciune, târnosit în luna august 2019 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost împodobită cu foiţă de aur. În acelaşi timp, pe faţada bisericii s-au zugrăvit icoanele mai multor sfinţi, iar la intrarea în incinta ansambului parohial s-a înălţat o troiţă.
Toate aceste lucrări au fost sfinţite de către un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorilor, a invitaţilor şi a numeroşi credincioşi. Programul liturgic a cuprins oficierea Aghiasmei mici şi a Tainei Sfântului Maslu, urmate de o slujbă în cadrul cărora s-au citit rugăciunile pentru sfinţire. Părintele Florin Călugăru, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a vorbit oamenilor despre importanţa Tainei Sfântului Maslu şi a apreciat jertfa pe care au depus-o ctitorii pentru înfrumuseţarea locaşului de închinăciune.
La rândul său, preotul paroh Marcel Bobârcă şi-a exprimat bucuria pentru faptul că slujitorii Sfântului Altar s-au rugat împreună. De asemenea, a remarcat jertfa pe care au depus-o ctitorii la edificarea locaşului situat pe malul Prutului, în apropiere de Vama Sculeni.