Părintele arhimandrit ne-a vorbit despre importanța postului care este foarte bun pentru sănătate. A amintit că acesta vine de la începuturi, Postul din Rai, apoi continuă fiind menționate în Vechiul Testament, perioade de post precum Postul lui Moise, a lui Ilie și altele, dar nu în ultimul rând, Postul Mântuitorului, cel de 40 de zile.
Ne-a amintit totodată că postul nu face referire doar de bucate, ci și la fapte și gânduri. A precizat totodată că postul înseamnă bucurie.
În această perioadă de post are loc o sărbătoare foarte populară și plină de tradiții, sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sânzienele. Despre aceasta ne-a vorbit Angela Olariu în urma studiului din perioada de cercetare științifică. Este o artă să expui aceste obiceiuri străvechi în care tinerele fete credeau și le țineau an de an. Ne-a vorbit despre importanța florii de sânziene, de la care vine și numele de Sânziene și rolul acesteia în a chema dragostea să rodească. De fapt, obiceiul era mai mult o curiozitate a tinerelor fete pentru a-și afla ursitul.
Întâlnirea s-a încheiat cu promisiunea de a ne revedea în preajma sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul.