Moment istoric la Iași: În Duminica Tuturor Sfinților, Biserica Bărboi a primit din nou haină luminoasă

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 19, 2022   Autor: Flavius Popa

În Duminica întâi după Rusalii, închinată tuturor sfinților, sute de ieșeni s-au adunat în centrul orașului să participe la aceste binecuvântate momente istorice din viața Iașului: Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bărboi a fost resfințită de doi ierarhi ai Bisericii noastre.

După întâmpinarea IPS Părinte Teofan și PS Părinte Varlaam Ploieșteanul de către cler și popor, soborul s-a îndreptat în procesiune până în fața sfântului locaș pentru a săvârși slujba de târnosire. După ce au fost binecuvântate zidurile exterioare ale bisericii prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, arhiereii s-au îndreptat spre Sfântul Altar, unde au binecuvântat și pecetluit Sfânta Masă.

În continuare, credincioșii au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată pe un podium special amenajat lângă locașul de cult. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul academic „Byzantion”, dirijat de lect. dr. Adrian Sîrbu, iar cuvântul de învățătură a fost ținut de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Duminica în care ne aflăm are o semnificație deosebită pentru fiecare dintre noi: Duminica pomenirii tuturor sfinților. Este cea dintâi duminică ce urmează Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt. Cu prilejul sărbătorii, am învățat cu toții că prin Pogorârea Duhului Sfânt și prin întărirea ucenicilor prin lucrarea Sa dumnezeiască, a fost întemeiată Biserica Mamă, prin botezul celor 3000 de bărbați, iar Biserica, până la sfârșitul istoriei, continuă în lume lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu făcut om pentru noi și pentru a noastră mântuire, Iisus Hristos. Această lucrare de mântuire este săvârșită acum de Duhul Sfânt, care s-a pogorât peste Sfinții Apostoli. Fiecare dintre noi devine beneficiarul lucrării harului Duhului Sfânt, începând cu baia botezului în care noi ne naștem duhovnicește «din apă și din Duh». Biserica întemeiată în ziua Cincizecimii devine pentru umanitatea întreagă locul întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Rămâne locul sălășluirii lui Dumnezeu cel din Ceruri, printre noi oamenii, și rămâne locul sau laboratorul în care fiecare dintre noi este chemat să-și sfințească viața, pentru că destinul nostru, creați și umpluți de demnitatea de a fi făcuți după chipul lui Dumnezeu, suntem chemați ca în Biserică, stăruind în cuvântul Domnului și folosindu-ne de darurile pe care Domnul le-a lăsat Bisericii pentru creșterea noastră duhovnicească, să devenim noi înșine sfinți¸ a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

„Sfinții sunt inima Bisericii”

Spre final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit cu scurt cuvânt de binecuvântare, arătând de ce sfinții sunt cu adevărat liberi:

Cu adevărat, astăzi este ziua închinată celor mai curate, celor mai frumoase, celor mai adânci și celor mai cuprinzătoare în duh ființe care au odrăslit pe acest pământ: sfinții Bisericii lui Hristos. Ei sunt inima Bisericii. Ei sunt sufletul umanității. Ei sunt diamantul cel mai de seamă al creației Preasfintei Treimi. Ziua de astăzi este închinată cinstirii lor și îi cinstim pentru multe rațiuni. S-au rugat mult, au postit mult, s-au smerit adânc și pentru că au devenit prin viața lor oameni liberi. Libertatea este cel mai mare dar pentru care se cuvine a lupta din toată ființa noastră. De ce sfinții sunt oameni liberi? Pentru că sunt stăpâni peste patimi și s-au dezlegat de robia păcatelor.

La sfârșitul slujbei, în semn de mulțumire pentru întreaga activitate săvârșită de-a lungul timpului, dar și ca răsplată pentru sprijinirea lucrărilor de reabilitare și consolidare a monumentelor istorice din cadrul Ansamblului Bărboi, părintele paroh Constantin Andrei a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin intermediul PS Varlaam Ploieșteanul, Crucea Patriarhală pentru clerici - cea mai mare distincție a Bisericii noastre. De asemenea, din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, clericul a primit Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”.

Totodată, cei care au sprijinit lucrările de reabilitare au primit din partea Părintelui Mitropolit Crucea Moldavă (directorul Vasile Asandei, Geanina Postolachi) și distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Dosoftei” (arh. Smărăndița Gabriela Gâlea, lect. univ. Cătălin Onuțu, Alina-Ana Nistor și directorul Daniel Zainescu).

Hrisovul de sfințire

Așezământul Bărboi a fost ctitorit de Ion Ursu Bărboi în prima jumătate a secolului al XVII-lea, prin zidirea unei biserici în stil moldovenesc, cu turlă pe naos, și care a dăinuit până spre jumătatea sec al XIX-lea. Cutremurul din 1829 și alți factori distructivi au afectat puternic biserica, ajungându-se în imposibilitatea de a se sluji în ea. Descendenți ai ctitorului Bărboi, familia logofătului Dumitru Sturdza și alți membri ai familiei lor, ajutați de diverși credincioși și de obștea monahală a Mănăstirii Bărboi, au rezidit din temelie actuala biserică, între anii 1841-1844, având ca arhitect și supraveghetor al lucrărilor pe Andrei Karidis. În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica a suferit avarii la structura bolților și a turlelor, existând riscul de prăbușire. De aceea, Părintele Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, a inițiat lucrări de restaurare, care au inclus şi turnul clopotniţă, precum şi reabilitarea casei parohiale şi a casei de ape. Slujba de sfințire a fost săvârşită de către Părintele Patriarh Teoctist în ziua de 27 noiembrie 1988.

Odată cu trecerea timpului s-a impus realizarea unor noi lucrări de consolidare și restaurare a bisericii, a turnului clopotniță, și o nouă sistematizare a incintei. Astfel, în urma unei expertize executate de inginerul Ionel Gosav, s-a întocmit proiectul de restaurare și consolidare a monumentelor istorice din Ansamblul Bărboi.

La biserică s-au consolidat și cămășuit fundațiile și elevațiile și s-a construit un dren perimetral pentru îndepărtarea umezelii. S-au consolidat coloanele de marmură și cele din piatră prin grinzi de fier beton. De asemenea, s-a înlocuit marmura și s-a realizat încălzirea prin pardoseală, s-au înlocuit ferestrele din fier cu ferestre din lemn masiv, instalațiile electrice, s-au turnat centuri la nivelul cornișei pe toată suprafața superioară a zidurilor legate prin grinzi.

Pe lângă acestea s-au consolidat turlele bisericii prin exterior, cu fibră de carbon, a fost înlocuită tabla zincată cu tablă de cupru și s-au executat lucrări de intervenție de urgență asupra picturii din cele cinci turle, cu avizul Ministerului Culturii, prin efortul ing. Gheorghe Dănilă, expert în pictură murală.

Totodată, s-a curățat și integrat fațada bisericii în porțiunile degradate și s-a redat forma originală, adică alternanța de piatră șlefuită şi cărămidă, la fel ca întreaga fațadă a bisericii.

La Turnul Clopotniță s-a consolidat temelia și s-au executat intervenții de restaurare a zidăriei de piatră, prin integrare și turnarea de centuri din beton armat pentru echilibrarea structurii turnului. În interior, s-a creat un spațiu la primul etaj pentru organizarea unui muzeu, devenind accesibilă vizitarea turnului până la etajul II, s-au restaurat și armonizat clopotele prin adăugarea a două clopote noi și a fost restaurat ceasul.

La fosta Casă de ape, actualul lumânărar, a fost curățată fațada, a fost acoperită cu tablă de cupru și s-a turnat un trotuar placat cu piatră.

În incinta ansamblului s-a refăcut aleea principală și s-au realizat alei pietonale, s-a reabilitat iluminatul exterior precum și alte lucrări de amenajare peisagistică.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri