Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa a numeroşi preoţi, precum şi a unui număr mare de credincioşi din judeţul Botoşani. După sfinţire a urmat Sfânta Liturghie oficiată pe un podium frumos împodobit.
Din soborul de peste 25 de preoți și diaconi amintim: Arhimandritul Clement Haralam, Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, Părintele Exarh Ioan Harpa, părintele Lucian Leonte – fostul protopop de Botoșani, părintele protopop Petru Fercal, protopopul de Chișinău Iurie, Arhimandritul Teodosie Pleșca, Arhimandritul Siluan Antoci, Protosinghelul Cleopa Străchinariu, Protosinghelul Nectarie Voroneanu, părintele Liviu Rotaru – președintele cercului misionar „Nașterea Maiici Domnului” Sulița, preoți din parohiile învecinate și nu numai. De asemenea, la slujbă au participat: Marcel Marcu – primarul comunei Lunca și Doina Federovici – președintele Consiliului Județean Botoșani.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Teofan a subliniat:
Între cele două mari sărbători – Înălțarea Domnului și Rusaliile – avem cuvântul Domnului din evanghelia de astăzi, Evanghelia după Sfântul Ioan capitolul 14, în care Mântuitorul Iisus Hristos zice: «Nu vă voi lăsa orfani». Și cum se împlinește această prezență a lui Dumnezeu în viața noastră și în viața lumii, chiar dacă El S-a înălțat la cer? Răspunde tot Domnul Iisus Hristos în evanghelia de astăzi: «Vă voi trimite Mângâietor. Vă voi trimite pe Duhul Sfânt, El vă va învăța pe voi toate». Și așa a fost. Dumnezeu a trimis pe Preasfântul Său Duh, a întemeiat Biserica, a instituit Sfintele Taine și chiar înălțat la cer fiind, Domnul Dumnezeu a rămas împreună cu noi. Semnul cel mai văzut al prezenței Sale este Sfânta și dumnezeiasca Liturghie săvârșită în sfintele noastre biserici, care frumos împodobite și bine îngrijite fiind, arată, semnifică și descoperă prezența Cerului în mijlocul nostru. «În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta, Doamne». Biserica este locul în care omul se întâlnește cu Dumnezeu. «Numele Meu va fi acolo; inima și ochii Mei vor fi în templul acesta pe care l-am sfințit», a spus Domnul Dumnezeu către Împăratul Solomon la sfințirea templului din Ierusalim. Templul din Ierusalim, mormântul Domnului Iisus Hristos se prelungesc în fiecare biserică din fiecare cătun, pentru că acolo are loc taina cea mare a coborârii lui Dumnezeu în Trupul și în Sângele Său prin slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Dumnezeu pentru ca noi oamenii să avem percepția prezenței Sale, ne spune în evanghelia de astăzi: «Cel care mă iubește, păzește poruncile Mele», arătând prin aceasta că Dumnezeu își arată prezența sa în mijlocul nostru, în mod special în inima acelor oameni care-L iubesc pe Dumnezeu. Domnul Dumnezeu este atât de prezent în viața noastră și în viața lumii pentru cel care-și deschide inima și mintea pentru o asemenea prezență, încât Domnul Hristos a spus: «Precum Eu sunt viu, și voi sunteți vii». Și acest «viu» în inima noastră, în viața noastră, se arată prin unirea inimii noastre cu inima Lui Dumnezeu. Un părinte grec, recent canonizat, a spus: «Cel care-și face inima sa una cu inima lui Hristos simte ceea ce simte Hristos». Să-L rugăm pe Dumnezeu să simțim prezența Lui în viața noastră, pentru că cel care simte prezența lui Dumnezeu este cel mai bogat om. Fericitul Augustin spunea cum 1600 de ani: «Dacă-l am pe Dumnezeu și sunt cel mai sărac om din lume, sunt în adevăr cel mai boogat om din lume. Dar dacă nu-L am pe Dumnezeu în viața mea, chiar dacă am bogățiile acestei lumi, chiar dacă sunt împărat peste pământ și peste popoare, sunt cel mai sărac om, pentru că nu-L am pe Dumnezeu în viața mea».
În semn de apreciere pentru osteneala depusă, precum şi pentru întreaga activitate desfăşurată în parohie, preotul Mihail Istrate a primit distincţia de iconom stavrofor, purtător de cruce, iar cei care au sprijint lucrările efectuate la biserică au primit distincţii de vrednicie.
Părintele Mihai Istrate, plin de emoție și de bucurie, a mulțumit IPS Teofan, domnului primar, familiei și tuturor enoriașilor și a adăugat următoarele:
Așa cum avem grijă de mama noastră, care ne-a adus pe lume cu toată purtarea ei de grijă, cu atât mai mult se cuvine ca noi, creștinii, să avem grijă de biserică, care este mama noastră duhovnicească. Ceea ce este aici nu este munca și dibăcia preotului, ci este o minune, minune izvorâtă din rugăciunea enoriașilor, care tot timpul s-au rugat bunului Dumnezeu să trimită oameni potriviți la momentul și la locul potrivit, pentru a se face sfânta Lui biserică.
De asemenea domnul primar a mulțumit ierarhului pentru încununarea acestor lucrări și a mărturisit aprecierea pe care o are față de părintele Mihai pentru înfrumusețea sfântului locaș și pentru munca depusă.
Scurt istoric al lăcașului de cult
Din anul 2013, biserica a fost în totalitate consolidată și modificată: a fost înlocuită ușa din tablă cu alta din stejar sculptat; s-au făcut consolidări decapându-se tencuiala bisericii, s-a schimbat instalația electrică; s-a schimbat acoperișul bisericii, înălțându-se cu 3 metri, în stil „ștefanian” și adăugându-i-se turlă; s-au turnat alte scări la intrarea în curtea bisericii; s-a schimbat bolta bisericii din scândură vergelată pe romanate și tencuită în tehnica frescă neagră; s-a scos pardoseala din biserică, s-a turnat șapă cu dușumea din dulap; s-a tencuit decorativ cu ornamente din cărămidă și ocnițe din pictură și elemente din ceramică specifice zonei Botoșani pe cromatică verde și galben; s-a înfrumusețat cu mobilier bisericesc sculptat; s-a făcut o nouă catapeteasmă din stejar sculptat și s-au restaurat icoanele de pe catapeteasmă; s-a efectuat pictura în tehinca frescă de către o echipă de pictori din Botoșani; s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard. Între anii 2020-2022 s-a construit o nouă clopotniță din fier beton, pe locul celei vechi din anul 1933.
Tot în perioada 2013-2022 s-a finalizat construcția casei parohiale. Ctitorii principali sunt enoriașii dimpreună cu fiii lor, părinții și părinți stareți ai anumitor mănăstiri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.