Dependențele sunt un subiect despre care se va vorbi tot mai mult în viitor. Dacă nu avem noi o adicție sau o predispoziție spre o anumită adicție, cu siguranță în cercul nostru de prieteni sau în familia noastră este cineva care se confruntă cu o dependență.
Alături de 60 de tineri, părintele a făcut un demers introductiv în lumea adicțiilor și a transmis tinerilor metode de prevenție a acestora, dar și metode pe care le putem folosi pentru a interacționa cu un dependent. Dacă ar fi să rezumăm în trei idei cele transmise de părintele în cadrul dialogului, acestea ar fi următoarele:
- Niciodată să nu judecăm un dependent pentru că, pe de o parte, în momentul în care judeci ești la polul opus față de ajutorul pe care dorești să-l dai, iar pe de altă parte, tu nu poți schimba altă persoană, ci doar Dumnezeu poate face acest lucru. Dacă eu nu mă pot schimba pe mine însumi, cum pot schimba pe altul? Nu ne rămâne decât rugăciunea și dialogul amical, cu mențiunea că noi nu le spunem că sunt dependenți, ci ei trebuie să-și dea seama de acest lucru (prietenia e o condiție indispensabilă în ecuația schimbării).
- Omul devine dependent, păcătuiește personal, prin alegerile proprii, însă întotdeauna se vindecă în comuniune cu ceilalți, e nevoie de o comunitate pentru ca un dependent să se vindece.
- Patima reprezintă căutarea infinitului în lucruri finite. Setea după Dumnezeu e epuizată în lucruri pământești. Îl înlocuiești pe Dumnezeu cu lucruri de pe acest pământ și nimic nu mai are sens. În absența lui Dumnezeu nu ai un DE CE pentru care trăiești și cauți să-ți amorțești conștiința prin diferite dependențe.
În urma celor trei ore de discuții, părintele Iulian Negru ne-a ajutat să înțelegem câteva lucruri fundamentale în ceea ce privește poziționarea față de noi înșine. De la o înțelegere corectă a propriei persoane putem să-i înțelegem corect și pe ceilalți. Dacă eu știu că doar cu ajutorul lui Dumnezeu pot trece peste încercări și peste limitările proprii, la fel îmi dau seama că doar Dumnezeu îl poate schimba pe cel de lângă mine. Ești curajos atât timp cât ești tu însuți și îți cunoști limitele, a mărturisit Iulian Tomeac, președintele ASCOR Iași
Tineretul este preocupat de o așa temă, preocupat prin conștientizare și asumare. O preocupare a binelui, o preocupare asumată a acestui secol. Principial, pot spune că întâlnirea aceasta mi-a trezit conștiința. Însă, o parte din tineri, deși, nu ne confruntăm cu vreo adicție în mod conștient, ne luptăm cu perfecționismul. Nu este vorba de a face ceva perfect, ci de a face ceva mai bun. Nu vrem să fim perfecți, ci doar mai buni!, a declarat Florentina Mătrescu, coordonatorul Departamentului Credință și Cultură.
Persoanele care doresc să se specializeze în domeniul adicțiilor pot urma un curs special, care poate fi găsit pe pagina Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.