Aceasta va începe în jurul orei 16.00, şi va fi precedată de slujba Deniei celor 12 Evanghelii din Sfânta şi Marea Joi. Slujba pelerinajului va începe la Poarta „Bucuria Crucii” şi va cuprinde citirea a 14 evanghelii, urmate de ectenii, după cum a menţionat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale din Dealul Mare, ocrotită de Maica Domnului.
„Drumul Crucii” este calea urmată de Mântuitorul Iisus Hristos, care a purtat Crucea pe umeri, de la Pretoriu până pe Golgota, locul unde a fost răstignit. Troiţele de pe Drumul Crucii de la Mănăstirea Hadâmbu au fost înălţate de către fiii duhovniceşti ai părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă, pentru a lăuda Patimile Domnului şi pentru a oferi prilejul celor care nu pot ajunge la Ierusalim să participe la procesiune.
În fiecare an, de Înălţarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, mii de pelerini participă la Procesiunea „Drumul Crucii” de la Mănăstirea Hadâmbu, în prezenţa ierarhilor, preoţilor şi diaconilor.