Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Târgu Neamț

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 25, 2019   Autor: Constantin Ciofu

Seria conferinţelor de toamnă din Arhiepiscopia Iaşilor a continuat marţi, 24 septembrie 2019, în Protopopiatul Târgu Neamţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înainte de răsăritul soarelui, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost întâmpinat de soborul preoţilor în faţa Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” - Pipirig II, judeţul Neamţ. Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit cu acest prilej Sfânta Liturghie în locaşul de închinăciune în care Patriarhul Nicodim Munteanu, al doilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a primit Taina Sfântului Botez. Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de preoţi din Protopopiatul Târgu Neamţ. Numeroşi credincioşi au participat atât la Sfânta Liturghie, cât şi la slujba Parastasului pentru Patriarhul Nicodim. Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor a citit la final o rugăciune de dezlegare pentru toţi cei prezenţi. Părintele paroh Mihai Bistriceanu a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru că a scris o nouă filă de istorie a Parohiei Pipirig II, atât prin slujirea Sfintei Liturghii, cât şi prin conferinţa organizată în satul natal al celui de-al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În sala de conferinţe a Parohiei Pipirig II a avut loc întrunirea dedicată Anului omagial al satului românesc şi Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Justin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti. Preoţii au primit în dar volumul semnat de către PS Calinic Botoşăneanul ce cuprinde trei mari capitole: „1. Satul - complementaritate şi diversitate - Biserica, Şcoala şi Primăria. 2. Continuitate şi contiguitate episcopală - de la Melchisedec, Patriarhul Salemului, la Teoctist, Patriarhul României. 3. Traducători de cărţi bisericeşti - de la diaconul Coresi la diaconul Ioan I. Ică jr.”. Lucrarea se înscrie în tema Anului omagial al satului românesc şi a anului comemorativ amintit.

Referate dedicate patriarhilor Iustin Moisescu şi Nicodim Munteanu

Referatul cu tema „Patriarhul Iustin Moisescu (1977-1986) – iniţiator şi promotor al colecţiei Părinţi şi scriitori bisericeşti şi valoarea scrierilor patristice în edificarea duhovnicească a preoţilor şi în pastoraţia credincioşilor – dar şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti” a fost prezentat de către preotul Dumitru Cramba de la Parohia Răuceşti, iar preotul paroh Mihai Bistriceanu a venit în faţa auditoriului cu expunerea „Omagiu adus Patriarhului Nicodim Munteanu”. În continuare, câţiva preoţi au luat cuvântul pe marginea celor două teme, fiind aduse în atenţie câteva din faptele demne ale celor doi ierarhi evocaţi. Un cuvânt de gratitudine a fost adresat Preasfinţiei Sale, părintelui paroh şi tuturor celor prezenţi de către primarul comunei Pipirig, Vasile Dorneanu. Preotul Neculai Axentioi, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a prezidat conferinţa, dar şi pentru efortul pe care l-a depus în cele aproape trei decenii atât în plan liturgic, cât şi administrativ, prin coordonarea şantierelor din parohii. Cei prezenţi au vizitat expoziţia de fotografie din sala de conferinţe şi muzeul Parohiei Pipirig II, ce cuprinde în patrimoniul său veşminte care au aparţinut Patriarhului Nicodim Munteanu, obiectete de cult şi cărţi vechi. În acest cadru încărcat de istorie şi de cultură, părintele protopop Neculai Axentioi a oferit diplome preoţilor şi persoanelor care s-au remarcat în ultima perioadă prin susţinerea activităţilor misionare ale Bisericii. Cu puţin timp înainte de prânz, slujitorii sfintelor altare au fost invitaţi la agapa frăţească oferită de către Parohia Pipirig II, la iniţiativa preotului paroh Mihai Bistriceanu. Preoţii au apreciat modul în care a fost structurat programul conferinţei, exprimându-şi bucuria pentru că întâlnirea s-a rânduit în oaza de tradiţie şi istorie a satului Pipirig.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri