Campania caritabilă „Moș Crăciun la copiii din spitale” a ASCOR Iași

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 22, 2018

Marți, 18 decembrie 2018, voluntarii ASCOR au mers, împreună cu Moș Crăciun, la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Colindele au răsunat pe toate palierele, iar fiecare copil a primit câte un ursuleț de pluș.

Nu mică a fost mirarea copiilor când au văzut că vine Moș Crăciun la ei, însoțit de numeroși tineri, pentru a le oferi un cadou. Chiar și pentru părinți a fost o surpriză, mulți dintre ei fiind cu lacrimi în ochi văzându-și copiii atât de bucuroși.

La un moment dat, mama unei fetițe s-a apropiat de unul dintre voluntari și i-a mărturisit cu emoție: „Să știți că ne este foarte greu să fim de sărbători aici, dar acum ne-ați adus o bucurie foarte mare și de mult timp nu am mai văzut-o pe fetița mea atât de fericită. Vă mulțumim din suflet! Rugați-vă pentru noi și, la rândul nostru, ne vom ruga pentru voi”. 

Cu siguranță, fiecare copil și părinte au trăit într-un mod aparte aceste momente. Pentru noi, voluntarii, a fost o prelungire firească a bucuriei de la concertele de colinde desfășurate în diferite locații, bucurie pe care am dorit să o transmitem și copiilor care se află în spital în perioada Crăciunului. În fond, credem că lucrurile și gesturile mici pot aduce bucurii mari.

(Emanuel Buta, Președinte ASCOR Iași)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri