La Iași, mii de persoane au participat la evenimentele dedicate Zilei Naționale organizate de municipalitate. Manifestările oficiale au debutat în piațeta Palatului Culturii, cu o slujbă de Te Deum oficiată de un sobor de preoți, după care au avut loc discursurile invitaților.
Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost transmis de părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. „Marea Unire a fost posibilă pentru că străbunicii noștri de acum 100 de ani s-au orientat după trei mari virtuți: au avut credință în Dumnezeu, au fost uniți și au avut încredere sau îndrăzneală și curaj să lupte pentru integritatea teritorială. De asemenea, Marea Unire a fost firească și a fost cel mai vechi ideal, așa cum frumos spune cunoscutul cântec «Treceţi batalioane române Carpaţii». Această sută de ani a cuprins și a cunoscut manifestări de bucurie sau de demnitate națională, făcând posibilă afirmarea unor personalități pe care le evocăm cu bucurie și care ne fac să nu ne fie rușine că suntem români. Rămâne de văzut ce vom reuși să aducem în prim-planul perioadei spre care ne îndreptăm. Cu siguranță, dacă dorim să asigurăm un climat în care să fie posibile și pe mai departe realizări mari și oameni care să le genereze, avem nevoie, ca și acum 100 de ani, de aceleași virtuți: credință în Dumnezeu, unitate și încredere sau curaj că putem realiza lucruri mari”.
Alocuțiunile au fost urmate de depunerea, din partea oficialităților prezente, a unei coroane de flori la statuia Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, după care s-a desfășurat o impresionantă paradă militară. Ieșenii s-au bucurat de asemenea de un concert de muzică populară susținut de artiști din zona Moldovei.
Tot în cadrul manifestărilor de la Iași dedicate Centenarului, au fost săvârșite la Catedrala Mitropolitană o slujbă de Te Deum și o slujbă de pomenire pentru făuritorii Marii Uniri. În după-amiaza zilei, a fost aprins și iluminatul de sărbători și a avut loc retragerea cu torțe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii - Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt - Palatul Culturii.
Galerie Foto de la evenimente: https://doxologia.ro/foto-centenarul-marii-uniri-sarbatorit-la-iasi-prin-momente-de-rugaciune