Sfințire de capelă la Liceul Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare: „Întotdeauna românul, în casa lui, a avut un colț de rugăciune”

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 22, 2018   Autor: Tudorel Rusu

Sfințirea Capelei cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Liceul Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare a adunat laolaltă elevi, profesori, preoți, autorități locale și județene, inspectori școlari.

O primă parte a slujbei a fost oficiată în sala de sport a unității de învățământ, după care IPS Părinte Mitropolit Teofan, însoțit de soborul co-slujitor, s-a îndreptat spre capelă, care a fost sfințită prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu apă sfințită.

La finalul slujbei de sfințire, Părintele Mitropolit Teofan a vorbit despre necesitatea existenței unui „colț de rugăciune” atât în locuințe, cât și în așezămintele educaționale sau instituționale: „Întotdeauna românul, în casa lui, a avut un colț de rugăciune. Cât ar fi fost casa de săracă, cât de mulți copii ar fi trăit în căsuța respectivă, undeva spre răsărit, era, și mai există, cu mila Domnului, o măsuță cu o carte sfântă, un ștergar frumos cu o icoană în spatele căreia se afla un mănunchi de busuioc, o batistuță cu anafură luată de la biserică în duminica precedentă. În funcție de posibilități, mai era și o candelă sau o lumânare în fața icoanei. În fața acestui loc de rugăciune, oricine intra în casă, indiferent de câte ori venea, se însemna cu semnul Sfintei Cruci, spunea «Doamne ajută» și mergea mai departe. Nu știu cât se mai păstrează această necesară tradiție, însă mă bucură foarte mult prezența unei capele într-un așezământ de învățământ. Doamnă director, atât dumnevoastră, cât și colaboratorii dumnevoastră, veți vedea cât de util poate să fie un asemenea colț de rugăciune care să fie deschis permanent, în care cadrele didactice, ostenitorii sau elevii pot intra pemtru câteva minute de odihnă sufletească, atât de necesară în timpurile noastre”.

La final, toți cei care au ajutat la ridicarea locașului au primit diplome și distincții de vrednicie. Drept răsplată pentru implicarea de care a dat dovadă în reamenajarea și repictarea capelei, preotul misionar Alexandru Găină a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru iconom. O distincție specială din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a primit și Liliana Apachiţei, directoarea Liceului Tehnologic Special, care a mulțumit reprezentanților Consiliului Județean Neamț pentru ajutorul și implicarea oferite de-a lungul timpului pentru buna funcționare și modernizare a instituției de învățământ. Amintim că Liceul Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare își desfășoară activitatea sub coordonarea Consiliului Județean Neamț.

Capela Liceului Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare va servi ca spațiu unde elevii vor putea face orele de religie, precum și loc de reculegere pentru elevi și cadrele didactice. Programul zilei s-a încheiat cu un concert artistic susținut de elevi din localitate.

Un alt moment deosebit al slujbei arhierești a fost și hirotesia întru iconom stavrofor a preotului Ștefan Zaharia de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”- Conțești, comuna Girov, județul Neamț. Părintele Ștefan Zaharia a primit această distincție la propunerea Protopopiatului Piatra Neamț, ca urmare a unei rodnice activități pastorale, educative, misionare și culturale. Preotul Ștefan, care este și coordonatorul pentru cateheza parohială la nivelul protopopiatului, desfășoară și o intensă activitate mediatică, având sute de articole în presa laică și religioasă.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri