Invitații conferinței au fost arhitectul Ioan Augustin, cel care a câştigat concursul naţional cu privire la planul Catedralei Mântuirii Neamului alături de o echipă de profesori şi studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, Ana Maria Goilav, de la aceeaşi universitate, cea care a proiectat biserica cu hramul „Sfântul Maxim Mărturisitorul“ din capătul Copoului, profesorul și publicistul Marius Vasileanu și Sorin Vasilescu, tot de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti. Tot astăzi, a avut loc și vernisajul expoziției „Arhitectura Centenarului. Un secol de creație românească”, ce va fi deschisă publicului până pe data de 4 noiembrie.
La conferința „Catedralele Unirii” au fost prezenți arhitecţi reputaţi cu preocupări şi expertiză în domeniul arhitecturii sacre. Evenimentul a făcut parte dintr-o manifestare mai amplă, organizată de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Filiala Iaşi, şi Uniunea Arhitecţilor din România. Manifestarea poartă numele de „MUST-ul de Arhitectură 2018“ şi se desfăşoară sub sigla „2018 - Anul European al Patrimoniului Cultural“, stabilită de Comisia Europeană în cadrul Forumului Culturii Europene de la Milano din 2017, care are ca temă „LOST/FOUND - spaţii recent recuperate“. Evenimentele din cadrul „MUST-ului de Arhitectură 2018“ au început de pe 12 octombrie, acestea urmând să se încheie pe data de 20 octombrie și sunt organizate în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino“ a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi.
Tot astăzi, de la ora 17:00, în cadrul manifestării arhitecţilor va avea loc în Sala Verdi de la Congres Hall din cadrul Complexului Palas, o întâlnire a arhitectului Elena Nedelcu cu reprezentanţi ai unor companii importante de arhitectură din Europa. Mâine, de la ora 11:00, la Biblioteca Universităţii Tehnice se va desfăşura gala de decernare a premiilor pentru secţiunea 8 - „Publicaţii de arhitectură“ a Bienalei Naţionale de Arhitectură 2018.