Sfântul Iulian din Tars a fost cinstit în mod deosebit joi, 21 iunie 2018, în singura biserică din ţara noastră închinată acestui mucenic. Dacă la început, slujbele dedicate hramului se oficiau în paraclisul din lemn, de câţiva ani oamenii au bucuria de a se ruga în biserica din zid. Această frumoasă lucrare străluceşte în Campusul „Tudor Vladimirescu” din Iaşi, fiind locul de unde ieşenii care locuiesc în zonă şi tinerii aflaţi pentru o perioadă la studii primesc harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea sfinţilor. Programul liturgic dedicat hramului a început în seara zilei de miercuri, 20 iunie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului 1 Iaşi, precum şi numeroşi clerici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Pictura sfântului locaş, alături de sfintele icoane de pe catapeteasma şi de frumoasele candelabre, împreună cu rugăciunile de slavă aduse lui Dumnezeu şi Sfântului Iulian din Tars au oferit câteva clipe de trăire duhovnicească celor prezenţi. Pentru acest moment de sărbătoare s-a potrivit troparul de la slujba Utreniei din prima zi a Postului Mare: "În Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească; deschide-ne nouă uşile milei tale". Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de către părintele vicar adiministrativ Marian Timofte, care a amintit că Sfântul Iulian din Tars este cinstit de mai bine de 1700 de ani în Biserica noastră, remarcând că timpul pe care îl petrece creştinul ortodox în casa lui Dumnezeu îi aduce veşnicia. În acelaşi timp, părintele vicar a apreciat lucrarea rodnică pe care părintele paroh Florin Chirilă, inspector bisericesc al Eparhiei Iaşilor, o desfăşoară de mai bine de un deceniu în parohia încredinţată. La rândul său, părintele paroh Florin Chirilă a mulţumit preoţilor, invitaţilor şi credincioşilor pentru că au luat parte la prima slujbă din cadrul hramului Bisericii „Sfântul Iulian din Tars”. De asemenea, a apreciat sprijinul acordat în ultimii ani de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, prezent la slujbă, având convingerea că autorităţile locale vor fi alături de sfântul locaş din Campusul Studeneţesc „Tudor Vladimirescu”, ce va fi sfinţit în toamna acestui an. În ziua hramului, Utrenia şi slujba Acatistului au fost urmate de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru ctitori şi pentru cei adormiţi. Atât în ajun, cât şi în ziua hramului, credincioşii au primit câte un pahar cu vin şi un pachet cu alimente.