(Video) Resfințirea bisericii Mănăstirii Tarcău, jud. Neamț

3 Iunie 2018
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Adrian Sârbu

În Duminica Tuturor Sfinților, 3 iunie 2018, Mănăstirea Tarcău din județul Neamț s-a îmbrăcat în haină de mare sărbătoare: biserica veche de lemn a fost resfințită.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii prezenți în număr mare au putut asculta, după citirea Evangheliei, cuvântul de învățătură al Părintelui Mitropolit.

La finalul Sfintei Liturghii, Arhimandritul Luca Diaconu, exarhul mănăstirilor din Neamț, a dat citire hrisovului de sfințire. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată, Părintele Stareț al Mănăstirii Tarcău, Ieromonahul Grigorie Ruxandu, a fost hirotesit în treapta de Protosinghel.

De asemenea, distincții de vrednicie au primit și principalii noi ctitori ai sfântului locaș.

Lăcașul de cult datează de la anul 1833 și a suferit în ultimii ani ample lucrări de restaurare, purtând hramul „Toți Sfinții”. Credincioșii se vor putea închina pe parcursul zilei în Sfântul Altar al bisericii.