La Miclăușeni au început astăzi cursurile pentru obținerea gradelor profesionale pentru preoți

Arhiepiscopia Iașilor Mai 3, 2018   Autor: Flavius Popa

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, dimpreună cu sobor format din preoții participanți. De asemenea, răspunsurile la strană au fost oferite de un cor format din clericii prezenți la cursuri. Evenimentul este dedicat preoților din cele patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și constă în cursuri, sesiuni de dialog, seminarii, ateliere practice și slujire. Activitățile cursurilor vizează identificarea şi valorificarea unor mijloace şi resurse teologice de dezvoltare personală, adecvate activităţii pastorale şi misionare a preoților.

La evenimentul de formare sunt invitați să susțină prelegeri și ateliere de formare ierarhi, preoți profesori universitari, profesori de seminar și alte persoane religioase din țară și din străinătate, cum ar fi:  PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhim. Nechifor Horia, pr. Patriciu Vlaicu, pr. Ion Vicovan, pr. Emilian Roman, prof. Radu Preda, prof. Adrian Lemeni, Răzvan Bucuroiu, și mulți alții.

„Această activitate de formare consider că este o experiență importantă în viața fiecărui preot, fie și dintr-o perspectivă care ține de simpla curiozitate. Cred că este important pentru acești oameni să se reîntâlnească cu profesorii de la facultatea de teologie, cred că este important să își verifice anumite informații, și de ce nu, să se regăsească unul cu celălalt, pentru o mai bună mărturie a Bisericii lui Hristos în societate. Astfel de întâlniri nu au doar un caracter de celebrare, ci sunt întâlniri prin care omul să crească și din punct de vedere intelectual, și din punct de vedere al interrelaționării, dar și din punct de vedere duhovnicesc” a declarat părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.

Activitățile legate de cursurile preoțești vor continua până pe data de 11 mai a.c.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri