Obiectivele întâlnirii au reprezentat evaluarea activităţii fiecărui birou Pro Vita din cuprinsul eparhiei şi stabilirea unor noi priorităţi misionare pentru anul în curs. Întâlnirea a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Teofan, alături de soborul preoţilor participanţi, şi a continuat cu două sesiuni de discuţii.
În cadrul primei sesiuni, Părinte Mitropolit Teofan a subliniat, pe de o parte, importanţa deschiderii şi cooptării în desfăşurărea activităţilor Pro Vita din teritoriu a tuturor persoanelor interesate de acest subiect, fie clerici, fie laici, iar pe de altă parte, necesităţii unirii activităţilor misionare cu un mod de viaţă adâncit în rugăciune şi exemplu personal pozitiv.
Pro Vita Iaşi este un departament al Sectorului de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor care funcţionează din anul 2011 şi are ca misiune salvarea, protejarea şi îmbunătăţirea vieţii. Proiectele principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.provitaiasi.ro şi la numărul verde 0800 800 116, disponibil 24 din 24 de ore pentru femeile sau familiile care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi au nevoie de sprijin.