Părintele Vartolomeu s-a născut la data de 11 iulie 1933, în comuna Stulpicani din judeţul Suceava, din părinţii Mihai şi Evdochia. A intrat în monahism la Mănăstirea Brădiceşti în 1955, unde a stat până la Decretul din 1959, când a fost scos din mănăstire. La data de 13 iulie 1958 a fost hirotonit diacon de către PS Teofil Herineanu, Episcopul Romanului şi Huşilor. În anul 1965 intră la Mănăstirea Sihăstria, iar între anii 1968-1969 urmează studiile Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Neamţ, urmând ca între anii 1974-1979 să studieze la Seminarul Teologic de la Neamţ. De asemenea, părintele Vartolomeu a fost bursier la Institutul pentru Bisericile Răsăritului de la Reghensburg, Germania. A fost hirotonit ieromonah în anul 1986 şi tot în aceeaşi zi hirotesit protosinghel, iar câţiva ani mai târziu fiind ridicat la rangul de arhimandrit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Ucenic al părinţilor Sofian Boghiu, Paisie Olaru şi Cleopa Ilie, părintele Vartolomeu Florea a fost cel care i-a ucenicit pe câţiva părinţi din obştea mănăstirii, care au deprins tainele picturii bizantine. Această echipă de pictori a împodobit până acum cu pictură mai multe biserici ale Mănăstirii Sihăstria, ale schiturilor dependente sau ale altor mănăstiri. În timpul iernii, când nu sunt condiţii pentru pictarea în tehnica fresco, aceştia îşi desfăşurau activitatea în cadrul unui mic atelier de pictură. Printre locaşurile de cult pictate enumerăm: biserica din Răşinari - jud. Sibiu, biserica din comuna Nemţişor - jud. Neamţ, biserica din Stulpicani - jud. Suceava, biserica din Humuleştii Noi - jud. Neamţ, biserica Schitului Icoana Nouă, Catedrala „Sfântul Gheorghe“ din Hama - Siria, paraclisul Mănăstirii Durău ş.a. Totodată, părintele Vartolomeu a realizat pictura bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria Neamţ, întocmind şi devizul iconografic al bisericii.
Astăzi, 3 aprilie 2018, va avea loc la Mănăstirea Sihăstria slujba Înmormântării, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în rândul drepţilor!
Galerie FOTO: Arhimandritul Vartolomeu Florea († 1 aprilie 2018) – Pictorul Sihăstriei